Sute de jurnalişti croaţi protestează împotriva cenzurii
alte articole

Câteva sute de jurnalişti croaţi au protestat sâmbătă în capitala Croaţiei, Zagreb, împotriva restricţionării libertăţii mass mediei şi amplificării presiunii asupra jurnaliştilor, potrivit RFE/RL.
Marşul din 2 martie a fost organizat de Asociaţia Jurnaliştilor Croaţi (HND) în semn de proteste faţă de cele peste 1.100 de procese intentate împotriva jurnaliştilor şi a organizaţiilor media din Croaţia.
Manifestanţii au mărşăluit prin centrul Zagrebului, suflând în fluiere şi bătând în tobe.
“Stop persecuţiei jurnaliştilor… aceasta are loc de câteva decenii”, a afirmat Hrvoje Zovko, liderul HND, în timpul protestului. Zovko a acuzat guvernul că este “ignorant” şi “distruge jurnalismul”.
“Trăim într-o ţară unde o persoană poate fi condamnată pentru că publică informaţii adevărate”, a precizat el.
Procesele au fost în mare parte intentate de politicieni şi alte persoane publice, majoritatea cerând compensaţii pentru pagube nemateriale precum “suferinţe mintale” sau “reputaţie pătată”.
Problema a ajuns în lumina reflectoarelor după ce televiziunea publică croată HRT a intentat peste 30 de procese împotriva propriilor jurnalişti, precum şi a altora - inclusiv lui Zovko -, care s-au plâns de cenzură.
În ianuarie, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, precum şi cea Europeană, au cerut conducerii HRT să renunţe la procese.
Criticii susţin că HRT, care este finanţat în principal printr-o taxă de licenţă lunară plătită de utilizatori, serveşte intereselor partidelor conducătoare în loc să opereze ca un serviciu public autentic.