Suspect în atacurile din Paris evită un raid belgian şi fuge spre Germania
alte articole
Poliţia din oraşul belgian Liege a observat o persoană suspectă despre care se bănuieşte că ar fi fost Abdeslam Salah, a raportat ziarul belgian La Derniere Heure, adăugând că persoana respectivă a scăpat cu ajutorul unui BMW şi a intrat pe autostrada E40 către Germania.
Duminică, au avut loc 19 raiduri în şapte districte ale Bruxelles-ului, inclusiv Charleroi, unde au fost arestaţi 16 suspecţi, conform procurorilor belgieni, care au adăugat că la acele adrese nu au fost găsite arme de foc sau explozibili, conform agenţiei de ştiri Sputnik.
Abdeslam este bănuit că ar fi închiriat una dintre maşinile de scăpare ce urmau să fie folosite în cadrul atacurilor sângeroase din Paris din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi.
A doua zi după atacuri, poliţia franceză l-a oprit – şi ulterior l-a eliberat – pe Abdeslam în apropierea graniţei franco-belgiene, fără a fi şti la acea vreme de implicarea sa în atacuri. De atunci, martorii oculari l-au zărit pe Abdeslam în mai multe locaţii din Bruxelles.
Bruxelles-ul rămâne în stare de alertă ridicată de gradul 4 iar transportul cu metroul şi şcolile rămân închise pentru ziua de luni.