Sunzi şi cartea sa "Arta Razboiului"

Sunzi si cartea sa “Arta Razboiului”, fragment ilustraţie SM Yang.
Sunzi si cartea sa “Arta Razboiului”, fragment ilustraţie SM Yang. (Epoch Times)

Sunzi, de asemenea, cunoscut sub numele de Sun-Tzu a fost un militar, general şi strateg de rang înalt din China antică. Este numit marele maestru strateg al tuturor timpurilor.

Numele său real a fost Sunzi şi s-a născut în 535 î.Hr. Era nobil în regatul Qi în perioada de primăvară şi toamnă. După război, el a fugit în regatul Wu şi a trăit o viaţă în sihăstrie, dedicându-se studiului artelor marţiale. "Arta războiului" este un tratat militar valoros, pe care Sunzi l-a scris pentru conducătorul regatului Wu.

Într-o zi regele l-a chemat pe Sunzi şi i-a zis: "Ai scris treisprezece capitole în "Arta Razboiului ", iar teoria expusă în fiecare capitol pare perfectă. Cu toate acestea, este doar o teorie, şi nimeni nu ştie dacă poate fi aplicată în practică."

Sunzi i-a răspuns regelui: "Puteţi să-mi daţi oameni şi vă demonstrez teoria în practică? Atunci veţi putea înţelege ‘Arta Razboiului’". Regele a adunat imediat 180 de sclave din palatul său. Sunzi le-a împărţit în două detaşamente şi a numit două dintre concubinele favorite ca şi conducători de detaşamente.

Iniţial, femeile nu aveau atitudine serioasă şi nu urmau instrucţiunile lui Sunzi. De aceea, detaşamentele executau comenzile haotic.

De nenumărate ori Sunzi le-a cerut să aibă o atitudine serioasă, şi le-a avertizat să nu facă greşeli, în caz contrar vor fi pedepsite. Ele doar râdeau şi nu-i acordau nicio atenţie.

Sunzi supărat le-a spus "comandanţilor": "Nu v-aţi îndeplinit obligaţiile şi ar trebui să fiţi pedepsiţi." După aceea, în conformitate cu legea militară, cele două concubine au fost executate.

Pierderea a două concubine l-a deranjat pe rege şi el a decis să fie oprită instruirea. Sunzi dezamăgit i-a spus: "Sunteţi gata să luptaţi doar cu cuvinte şi nu intenţionaţi să pregătiţi o armată".

Regele a înţeles că Sunzi era cu adevărat un expert remarcabil în artă militară. Sunzi a fost numit general. El a învins regatul vestic Chu şi regatele nordice Qi şi Jin.

A devenit celebru nu numai prin faptele sale eroice, ci a elaborat şi teorii ale artei militare, printre care se evidenţiază „Arta războiului”, în care în doar 13 capitole şi 5000 de cuvinte se reflectă pe deplin conceptul de război.

"Arta războiului" acoperă aproape toate teoriile militare, cum ar fi strategia, psihologia, meteorologia, topografia, etc. În plus, cartea abordează probleme de politică, economie, filosofie, istorie, literatură şi ştiinţă. De aceea, toţi politicienii din China, strategii, filosofii şi scriitorii o apreciază foarte mult. Mai mult decât atât, această teorie s-a răspândit în întreaga lume. Încă din timpul dinastiei Tang, cartea a început să fie studiată în Japonia. În prezent, teoriile şi ideile "Artei Razboiului" sunt adesea utilizate în luarea deciziilor în domeniul afacerilor moderne şi managementului social.

În conformitate cu "Arta Razboiului", cea mai mare realizare a forţelor armate este aceea de "a cuceri armata străină fără luptă", ceea ce înseamnă că cea mai bună victorie se obţine fără vărsare de sânge.

Sunzi a optat pentru "precauţie în război". El a spus: "Războiul este un eveniment naţional important şi are consecinţe grave nu numai pentru oameni, ci şi pentru supravieţuirea naţiunii. Aşa că trebuie să fim prudenţi, şi mai întâi ar trebui să analizăm cât de oportună este calea războiului cu alte ţări". În plus, a avertizat conducătorii şi generalii ţării să nu înceapă războiul la furie. Din punctul său de vedere, oamenii ar trebui să gândească de câteva ori înainte de a începe un război şi să ia decizii bazate pe interesele poporului.

"Arta războiului" este considerată de mulţi oameni ca o carte despre victorie în bătălie. Cu toate acestea, cartea te învaţă de asemenea să înţelegi scopul utilizării forţei militare, pentru a proteja oamenii de suferinţă, crize şi a restaura pacea. Cei care înţeleg teoria "Artei Razboiului", au înţeles şi adevăratul sens al vieţii şi cel mai probabil vor lăsa armele.

Studiind această carte, mulţi oameni iluştri au înţeles cum să-şi îmbunătăţească viaţa prin cultivarea virtuţii. Şi împăraţii, şi curtenii au învăţat să-şi gestioneze activitatea cu demnitate. Astăzi liderii din diverse domenii se ghidează după „Arta războiului” în întrebările referitoare la strategie şi management.