SUA trebuie să facă primul pas pentru relansarea relaţiilor cu Rusia (Medvedev)
alte articole
Statele Unite ale Americii trebuie să facă primul pas pentru a îmbunătăţi relaţiile ruso-americane, a declarat joi premierul rus Dmitri Medvedev, subliniind că Moscova aşteaptă de la Washington ridicarea sancţiunilor şi revenirea la negocieri normale, relatează TASS.
'Pentru a depăşi problemele existente, trebuie doar să se renunţe la sancţiuni, relaţiile să treacă într-o dimensiune de lucru şi să ne întoarcem la negocieri normale, productive - totul se va stabiliza atunci', a afirmat primul ministru rus, într-o declaraţie de presă făcută în cadrul summitului ASEAN din Myanmar.
El nu a putut spune când s-ar putea întâmpla aceasta. 'Nu depinde de noi, pentru că nu noi suntem cei care au instituit sancţiunile', a afirmat Medvedev, menţionând că 'sancţiunile sunt un instrument cu dublu tăiş'.
Măsurile de răspuns ale Rusiei la sancţiunile occidentale ar putea fi ridicate înainte de termen sau prelungite, dar anularea lor se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, a adăugat şeful executivului rus, recunoscând că sancţiunile au generat inconveniente de ambele părţi.
Medvedev a mai spus că regretă faptul că SUA, în loc să combată împreună cu Rusia ameninţările comune, au preferat sancţiunile. 'Sper că această perioadă în relaţiile internaţionale, în relaţiile noastre cu Europa şi SUA, va fi depăşită', a spus Medvedev. Enumerând provocările la adresa comunităţii internaţionale, premierul rus a menţionat instabilitatea pieţelor financiare, gruparea jihadistă Statul Islamic, virusul Ebola etc, dar nu a făcut nicio referire la criza din Ucraina, în care Rusiei i se atribuie un rol major şi pentru care de fapt a şi fost sancţionată de către Occident şi SUA.
'Mingea, cum se spune, este în terenul lor (al SUA), ele trebuie să ia deciziile corespunzătoare', a remarcat el, adăugând că 'lumea este astfel construită încât toate sancţiunile iau sfârşit mai devreme sau mai târziu', iar relaţiile revin la nivelul de la început, cel puţin.
Dmitri Medvedev şi Barack Obama rămân în relaţii personale bune, în pofida crizei dintre SUA şi Rusia. 'Există o latură personală a relaţiilor şi există raporturi între state. În plan personal, eu cu Obama am făcut schimb de cele mai cordiale urări, am trimis salutări familiilor' noastre, a declarat Medvedev, după scurta întâlnire cu preşedintele american în cadrul summitului ASEAN din Myanmar.
'Aceasta este o practică normală', a spus primul ministru rus. 'Eu chiar îl cunosc de mult timp', - a adăugat el.
Cu toate acestea, Dmitri Medvedev a ţinut să precizeze că nu poate fi vorba de o 'discuţie de substanţă', în marginea unui eveniment precum un summit. 'Desigur, discutăm unele nuanţe, dar acesta nu este formatul care poate duce la depăşirea problemelor existente' între state, a mai spus el.
Perioada în care Medvedev a fost preşedinte (2008-2012) a coincis cu politica de 'resetare' a relaţiilor dintre Rusia şi SUA. Atunci, Moscova şi Washingtonul au semnat Tratatul pentru reducerea armelor strategice START-II, însă nu au putut depăşi divergenţele cu privire la instalarea sistemului american antirachetă în Europa, care se menţin şi astăzi între cele două părţi.