SUA susţine că Rusia trebuie să renunţe sau să modifice sistemul de rachete 9M729 pentru a respecta tratatul INF
alte articole
Rusia trebuie să renunţe la sistemele şi lansatoarele sale de rachete Novator 9M729 sau să le reducă raza de acţiune pentru a se conforma cu prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF) şi pentru a preveni o retragere a Statelor Unite din acest acord, au declarat oficiali americani, potrivit RFE/RL.
Andrea Thompson, subsecretar de stat pentru controlul armelor şi securitatea internaţională, a declarat joi reporterilor, într-o teleconferinţă, că Novator are o rază de acţiune care nu se conformează cu tratatul INF semnat în 1987 de SUA şi fosta Uniune Sovietică.
Ea a adăugat că Moscova trebuie „să renunţe la sistem, la lansator sau să schimbe sistemul astfel încât acesta să nu depăşească raza de acţiune”, pentru ca Rusia să revină la o „conformitate completă şi verificabilă” cu prevederile acordului.
„Mingea este în terenul Rusiei. Nu putem face asta în locul lor. Ei trebuie să ia iniţiativa”, a mai precizat Thompson.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat în luna octombrie că SUA va abandona INF, invocând presupusa încălcare de către Rusia a tratatului şi temeri că acordul bilateral obligă Washingtonul să respecte restricţiile, în timp ce ţări înarmate nuclear care nu au semnat tratatul, precum China, sunt libere să dezvolte şi să desfăşoare acele tipuri de rachete interzise de INF.
Oficialii americani au declarat că sistemul rusesc 9M729, cunoscut şi sub numele de SSC-8, încalcă o interdicţie aplicată asupra dezvoltării, deţinerii şi desfăşurării de rachete balistice şi de croazieră cu lansare terestră şi cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 km.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că planul americanilor de a se retrage din tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF) este „inoportun” şi a avertizat că Moscova va face acelaşi lucru dacă SUA îşi va pune în aplicare ideea, potrivit RFE/RL.
Putin a făcut comentariile miercuri, la o zi după ce secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat că Washingtonul va abandona INF dacă Moscova, în decurs de 60 de zile, nu vă spune adevărul privind presupusa încălcare a tratatului de control al armelor.