SUA denumeşte China "regim agresiv", pentru publicarea unor informaţii despre un diplomat american din Hong Kong
focus
alte articole
O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a denumit China, joi, "regim agresiv" pentru dezvăluirea unei fotografii şi a unor date personale despre un diplomat american care s-a întâlnit cu lideri studenţi ai mişcării pro-democraţie din Hong Kong, potrivit Reuters.
Denunţul a fost neobişnuit de tăios şi a avut loc într-un moment în care tensiunile dintre Washington şi Beijing se amplifică din cauza războiului comercial şi a unei rivalităţi militare tot mai mari în vestul Pacificului, printre altele.
Biroul din Hong Kong al Ministerului de Externe chinez a cerut, joi, Statelor Unite să clarifice datele din rapoartele publicate de mass media chineză controlată de Partidul Comunist Chinez, potrivit cărora diplomaţi americani sunt în contact cu lideri studenţi ai protestelor care au tulburat fosta colonie britanică timp de aproximativ 9 săptămâni.
Publicaţia Ta Kung Po din Hong Kong a publicat fotografia unui diplomat american în timp ce discuta cu lideri studenţi în holul unui hotel de lux. Diplomatul identificat este Julie Eadeh, de la departamentul politic al Consulatului SUA.
Fotografia a fost publicată sub titlul "Forţele străine intervin".
"Nu cred că divulgarea informaţiilor private, a fotografiilor, numele copiilor unui diplomat american este o formă de protest oficial, ci este ceea ce ar face un regim ostil", a afirmat Morgan Ortagus, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ulterior în cursul zilei de joi.
"O naţiune responsabilă nu se comportă în acest fel", a adăugat ea.
Ortagus nu a numit diplomatul şi nu a dat detalii în legătură cu informaţiile private sau ce detalii despre copiii diplomatului au fost dezvăluite.
Televiziunea centrală de stat chineză CCTV a declarat că diplomatul în cauză este "mâna neagră din spatele scenei care creează haos în Hong Kong", potrivit publicaţiei americane The New York Times, folosind un termen utilizat împotriva celor care au condus protestele anti-guvernamentale ce au dus la masacrul din Tiananmen din 1989.
China a acuzat puteri străine, în special SUA, de alimentarea protestelor din Hong Kong.
Protestele, în timpul cărora poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, au început iniţial împotriva unui controversat proiect de lege privind extrădarea suspecţilor în China continentală pentru a fi judecaţi în instanţe controlate de Partidul Comunist Chinez. Deşi de atunci proiectul a fost suspendat, dar nu anulat în totalitate, protestele s-au transformat într-o mişcare împotriva liderilor guvernului din Hong Kong şi împotriva stăpânilor lor din Beijing.
Ortagus a susţinut că este treaba diplomaţilor americani şi din alte ţări să se întâlnească cu oameni diferiţi, inclusiv cu lideri ai opoziţiei.
"Acest lucru nu fac doar diplomaţii americani, ci şi diplomaţii altor ţări", a adăugat Ortagus.