SUA ar putea trimite trupe terestre în Siria dacă Trump şi Putin ajung la un acord la summitul G20
alte articole
Secretarul de stat american Rex Tillerson a afirmat că, în cazul în care ar fi trimise în Siria, ar dori ca trupele americane terestre să monitorizeze eforturile umanitare, şi să aplice atât un acord de încetare a focului cât şi aşa-zisele zone interzise zborului (no-fly).
Într-o declaraţie publicată înaintea summitului G20 din 7-8 iulie din Germania, Tillerson a afirmat: “Dacă ţările noastre [SUA şi Rusia] conlucrează pentru a promova stabilitatea la sol, acest lucru va crea un cadru pentru realizarea de progrese în soluţionarea politică viitoare a conflictului din Siria”.
Secretarul de stat american a precizat că situaţia volatilă din Siria va fi un subiect de discuţie între preşedintele Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.
Cele două ţări s-au ciocnit în repetate rânduri cu privire la sprijinul acordat de Moscova regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, despre care SUA consideră că a folosit arme chimice împotriva propriului popor.
Tillerson a adăugat: “Rusia, în calitate de garant al regimului Assad şi ca ţară implicată în conflictul sirian, are răspunderea de a se asigura că nevoile poporului sirian sunt acoperite şi că nicio facţiune din Siria nu reocupă sau ocupă ilegal zonele eliberate de sub controlul ISIS sau al altor grupuri teroriste”. Grupul jihadist Statul Islamic mai este cunoscut şi sub numele de ISIS.
În luna aprilie, SUA a lansat 59 de rachete de croazieră Tomahawk asupra unei baze aeriene de unde, potrivit unor oficiali ai Casei Albe, regimul sirian ar fi lansat un atac cu arme chimice asupra civililor.
Assad încă se află la putere datorită suportului Rusiei, care a ajutat guvernul sirian să întoarcă balanţa în favoarea sa într-un război complicat împotriva jihadiştilor dar şi a rebelilor.
H.R McMaster, consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, a declarat reporterilor înaintea summitului G20 din oraşul german Hamburg că Trump “va prezenta o viziune nu doar pentru relaţia viitoare a Americii cu Europa, ci şi pentru viitorul alianţei transatlantice, precum şi ce înseamnă acest lucru pentru securitatea şi prosperitatea americană”.
Pe lângă faptul că sprijină relaţia SUA cu aliaţii NATO, discursul este simbolic dacă luăm în considerare faptul că Polonia este vecină cu Rusia şi temerile regionale legate de ambiţiile Moscovei după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.
Va fi o călătorie aglomerată pentru Trump, care se va întâlni, de asemenea, cu omologul său chinez Xi Jinping, faţă de care a manifestat o oarecare frustrare pentru eşecul Chinei de a presa Coreea de Nord suficient şi a o forţa să îşi restricţioneze programele de arme nucleare şi rachete.