Stolojan: Ponta trebuia să condiţioneze liberalizarea preţurilor la energie prin crearea unei pieţe unice europene a gazelor
Teodor Stolojan este de părere că liberalizarea preţurilor la energie putea fi negociată de Executivul Ponta după o strategie bine articulată.
Europarlamentarul Theodor Stolojan a declarat duminică, într-o conferinţă de presă că Executivul condus de Victor Ponta a negociat calendarul liberalizării preţurilor la energie fără a condiţiona creşterea preţurilor de crearea unei pieţe unice europene a gazelor naturale care nu există.
„Nu Boc a negociat liberalizarea preţurilor la energie, ci Guvernul Ponta, care nu condiţionat aceste majorări de crearea unei pieţe unice europene a gazelor naturale care nu există în momentul de faţă”, a subliniat Theodor Stolojan. Potrivit acestuia, va fi greu de gestionat preţurile la energie şi gaze naturale, în sensul în care exploatarea gazelor de şist şi exploatarea gazelor naturale din perimetrul Mării Negre încă nu au început şi se află în stadiul de prospecţiune. „Până când vom pune în exploatare gazele de şist şi nu se va începe exploatarea gazelor naturale din perimetrul Mării Negre, România este dependentă de gazele din Rusia, care se negociază prin intermediari la preţuri foarte mari”, a arătat Theodor Stolojan.
Potrivit acestuia, România trebuia să ceară înfiinţarea unei pieţe unice europene a gazelor naturale, care încă nu există pentru a controla preţurile la energie. Pe de altă parte, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, asumat prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional, preţul la gazele destinate consumatorilor industriali va înregistra o creştere până în 1 octombrie 2014 de 16%. Pentru consumatorii casnici de gaze, calendarul prevede ca, de la 1 iulie, preţul să crească cu 8% şi respectiv cu 2% de la 1 octombrie. În 2014, preţurile plătite de populaţie ar urma sa crească cu 2% la 1 ianuarie, cu 2% la 1 aprilie şi cu 3% în 1 octombrie. Alte majorări ar urma sa fie făcute de mai multe ori pe an până în 2018.