Ştiri pe scurt: Simona Halep premiată pentru performanţele sportive obţinute la turneul de tenis de la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (Elsa / Getty Images)
Epoch Times România
13.06.2014

Simona Halep a fost premiată, vineri, de conducerea Universităţii "Ovidius" din Constanţa pentru performanţele sportive obţinute la turneul de tenis de la Roland Garros. Rectorul universităţii, Ion Bordeianu, i-a înmânat sportivei o medalie şi o diplomă de excelenţă, aceasta primind totodată propunerea de a deveni pe viitor cadru didactic la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Bordeianu a spus că va propune Senatului Universităţii "Ovidius" ca Simonei Halep să îi fie acordat şi titlu onorific de cadru didactic asociat.

* Mircea Lucescu a recunoscut că este interesat să preia echipa turcă de fotbal Galatasaray Istanbul, care s-a despărţit recent de tehnicianul italian Roberto Mancini, însă pentru a putea face acest pas antrenorul român trebuie mai întâi să-şi rezilieze contractul cu actualul său club, Şahtior Doneţk. "Am în continuare un angajament Şahtior, însă mi-aş dori să o preiau pe Galatasaray. Mi-ar face plăcere să mă întorc la Istanbul, dar mai am încă un an de contract", a declarat Lucescu. "Mă voi întâlni cu preşedintele lui Şahtior, Rinat Ahmetov, pentru a discuta despre viitorul meu şi apoi voi lua o decizie până duminică", a adăugat tehnicianul român.

* Cele patru echipe româneşti care vor evolua în Cupa Confederaţiei Europene de Volei (CEV), SCM U Craiova şi Dinamo Bucureşti la masculin, Dinamo Romprest Bucureşti şi CS Volei Alba Blaj la feminin, şi-au aflat adversarele din şaisprezecimile de finală ale competiţiei, joi, în urma tragerii la sorţi de la Luxemburg. În competiţia masculină, SCM U Craiova o va înfrunta pe Partizan Vizura Belgrad, primul meci urmând să aibă loc în Serbia (4, 5 sau 6 noiembrie), iar returul în Bănie (18, 19 sau 20 noiembrie).

Şi Dinamo va debuta în deplasare, la formaţia maghiară Kecskemet RC, partida revanşă urmând să aibă loc în Şoseaua Ştefan cel Mare. La feminin, Dinamo Romprest Bucureşti va evolua pe teren propriu în şaisprezecimi (11, 12 sau 13 noiembrie) cu echipa poloneză MKS Dabrowa Gornicza, returul fiind programat în deplasare (25, 26 sau 27 noiembrie).

CS Volei Alba Blaj va întâlni echipa elveţiană Volley Koniz, primul meci urmând să se desfăşoare în Ţara Cantoanelor, iar turul în Ardeal.

* Echipele CSM Bucureşti (feminină) şi Unirea Dej (masculină) şi-au aflat adversarele din turul al doilea al Cupei Challenge la volei, conform tragerii la sorţi efectuate joi, la Luxemburg. CSM va înfrunta formaţia rusă Uralocika NTMK Ekaterinburg, echipă clasată pe locul 5 în ediţia trecută a campionatului şi antrenată de celebrul Nikolai Karpol. Meciul din prima manşă va avea loc în deplasare (11, 12 sau 13 noiembrie), returul fiind programat la Bucureşti (25, 26 sau 27 noiembrie). Unirea Dej va întâlni un adversar mai accesibil, echipa estoniană TTU SC Tallinn, primul meci fiind programat pe teren propriu (4, 5 sau 6 noiembrie), iar returul în deplasare (18, 19 sau 20 noiembrie).

* Florin Curileac, medaliat cu aur la Campionatul European de karate WUKF de la Verona, a declarat vineri că s-a bucurat mult pentru faptul că s-a cântat imnul României pentru el. Florin Curileac, de la CSM Satu Mare, a obţinut primul loc la Campionatul European de karate de la Verona, la categoria veterani A (35-40 de ani), la kumite shobu sanbon. ''Am avut patru meciuri, toate câştigate. Cel mai dificil moment a fost în semifinale, când am avut un adversar din Italia, cu multă experienţă. Practic acest sport de 26 de ani.

Acum, mă bucur că s-a cântat imnul României pentru mine şi s-a ridicat drapelul tricolor'', a declarat Florin Curileac.

* Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi preşedintele FIFA, Joseph Blatter, s-au angajat să promoveze pacea şi lupta împotriva oricărui tip de discriminare pe durata Cupei Mondiale de fotbal 2014, care a început joi la Sao Paulo. "Astăzi, noi sperăm nu doar într-o victorie a sportului, ci şi într-o victorie a păcii. Brazilia, Naţiunile Unite şi FIFA împart un mesaj al păcii, toleranţei şi respectului faţă de toate drepturile umane", se precizează într-un comunicat comun dat publicităţii la Sao Paulo de organismul suprem al fotbalului mondial.

* Mai multe spaţii comerciale şi bănci au fost vandalizate joi după-amiază, în centrul oraşului Belo Horizonte, în urma incidentelor dintre manifestanţii împotriva Cupei Mondiale de fotbal şi poliţişti, în timp ce la Sao Paulo se disputa meciul de deschidere dintre Brazilia şi Croaţia. Manifestanţii au răsturnat o maşină a poliţiei şi au distrus draperiile şi vitrinele mai multor spaţii comerciale şi bănci, în apropierea centrului oraşului. Zeci de agenţi ai poliţiei militare, susţinuţi de camionete şi elicoptere, au dispersat un grup de aproximativ 200 de persoane.

* Presa croată a denunţat în unanimitate vineri arbitrajul japonezului Yuichi Nishimura la meciul de deschidere al Cupei Mondiale de fotbal din 2014, pierdut de naţionala croată (1-3) în faţa gazdei Brazilia. "Injustiţie!", "Ruşine!", "Am fost învinşi de arbitru de o manieră ruşinoasă", titrau majoritatea cotidianelor croate, denunţând "un penalty inventat". Arbitrul japonez a acordat un penalty în Brazilia pentru un fault cvasi-inexistent la Fred, pe când scorul era 1-1. Neymar l-a transformat (2-1), după care a Brazilia a stabilit scorul final de 3-1 (min.90 2).

* Portarul şi căpitanul selecţionatei Spaniei, Iker Casillas, are ocazia să doboare recordul italianului Walter Zenga, care a reuşit să nu primească gol timp de 517 minute, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal din 1990. Pentru a depăşi performanţa lui Zenga, goalkeeper-ul naţionalei spaniole trebuie să nu primească gol timp de 85 de minute în partida cu Olanda, programată vineri în cadrul Mondialului brazilian.

* Sindicatul internaţional al fotbaliştilor (FIFPro) a criticat condiţiile oferite de Manaus, nepotrivite pentru Cupa Mondială, terenul de proastă calitate adaugându-se căldurii şi umidităţii ridicate, relatează Reuters. ''Jucătorii merită o suprafaţă de joc de calitate şi condiţii care să reflecte că este vorba de cel mai mare eveniment mondial. Ceea ce nu este cazul la Manaus'', se arată într-un comunicat al FIFPro.

* Meciul de deschidere al Cupei Mondiale de fotbal, dintre Brazilia şi Croaţia (3-1), a generat peste 12,2 milioane de tweet-uri în timpul transmisiei sale, conform datelor comunicate de reţeaua de socializare Twitter. Peste 150 de ţări au luat parte la "conversaţie" pe tema meciului pe reţeaua de socializare, care numără 255 de milioane de utilizatori activi în lume.

* Iubitorii fotbalului din nordul statului african Cote d'Ivoire nu au putut urmări partida de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal 2014, dintre selecţionatele Braziliei şi Croaţia (3-1), din cauza unei pene de curent provocată de un incendiu într-o centrală din Abidjan, capitala ţării.

* Internaţionalul francez Franck Ribéry, unul dintre cei trei finalişti de la ultima ediţie a Balonului de Aur, nu a dorit să joace cu infiltraţii la spate pentru a trece peste durerile lombare care l-au făcut să renunţe la Cupa Mondială de fotbal din Brazilia, relatează ziarul Le Parisien. Medicul ''cocoşilor galici'', Franck Le Gall, a explicat că Franck a refuzat tratamentul pentru că ''îi este teamă de injecţii''.

* Fundaşul stânga Matti De Sciglio va pierde meciul Italiei cu Anglia, programat sâmbătă în grupa D a Cupei Mondiale de fotbal, din cauza unei accidentări suferită la coapsă în timpul antrenamentului, relatează Reuters. Medicul Italiei, Enrico Castelacci, a anunţat că este vorba de o întindere musculară şi De Sciglio va rămâne în lot şi va încerca să se recupereze cât mai rapid.

* Unitatea Centrală Operativă (UCO) a Gărzii Civile spaniole a început verificarea conturilor fundaţiei fotbalistului argentinian Lionel Messi, atacantul echipei FC Barcelona, pentru un presupus delict de spălare de bani şi împotriva fiscului, anunţă cotidianul El Pais. Neregulile ar fi fost produse în cursul anilor 2012 şi 2013, de apropiaţii şi prietenii lui Messi, care ar fi putut fi folosiţi drept acoperire de către traficanţii de droguri, pentru "spălarea" de bani.

* Clubul englez de fotbal Everton i-a oferit un contract nou de 5 ani tehnicianului spaniol Roberto Martinez, a anunţat gruparea din Premier League. Martinez, 40 ani, a preluat Everton anul trecut, după plecarea lui David Moyes la Manchester United, şi a reuşit în primul său sezon clasarea pe locul 5, la un pas de Champions League, cu un punctaj record pentru club (72 puncte).

Everton va juca însă în Europa League, prima apariţie într-o cupă europeană după 5 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor