Trei medalii de aur pentru România la Campionatul European de karate WUKF de la Verona
alte articole
Karateka din România au cucerit joi seara primele trei medalii de aur la Campionatul European organizat de către WUKF (World Union of Karate-do Federations) la Palatul Sporturilor din Verona (Italia).
Toţi cei trei sportivi români care au intrat în concurs în prima zi a întrecerilor pe tatami au cucerit titlurile de campioni continentali la veterani: Eva Kerekeş (Politehnica Cluj-Napoca) la kumite shobu ippon, concursul open, Florin Ioniţă (Clubul Sportiv de Karate Sakura Oneşti) la kumite shobu sanbon veterani D (41-45 de ani) şi Florin Curileac (CSM Satu Mare) la kumite shobu sanbon veterani A (35-40 de ani).
Eva Kerekeş a declarat: ''Sunt bucuroasă pentru acest succes. Concursul nu a fost foarte greu, iar eu am reuşit să îmi apăr astfel titlul continental cucerit la ediţia din anul 2013''.
În zilele următoare va veni rândul copiilor, juniorilor şi seniorilor să se întreacă pentru medalii.
Federaţia Română de Karate WKC este reprezentată de 120 sportivi la Campionatul European 2014 organizat de către WUKF în perioada 12-15 iunie, la Verona. Dintre cei 120 sportivi deplasaţi în Italia, unii sunt susţinuţi de FRK WKC şi alţii de cluburi şi sponsori. Finanţarea acestora este parţial susţinută din bugetul alocat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi din venituri proprii ale FRK WKC (sponsorizări).
România va încerca să îşi menţină supremaţia continentală confirmată la ediţia de anul trecut a competiţiei, la Sheffield (Anglia), când delegaţia FRK WKC a ocupat detaşat primul loc în clasamentul pe naţiuni, cu 60 de medalii de aur, 28 de argint şi 34 de bronz, urmată de Anglia, 36-31-84, şi Polonia, 15-13-15, etc.