Ştiri pe scurt: CFR Cluj - Oţelul Galaţi 1-0 (0-0), în etapa a 27-a a Ligii I de fotbal

(JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
14.04.2014

CFR Cluj a învins în deplasare pe Oţelul Galaţi cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal. Unicul gol a fost marcat de portughezul Rui Pedro (80), din pasa lui Gregory Tade.

* Formaţia de volei feminin Dinamo Romprest Bucureşti a egalat Ştiinţa Bacău în finala Diviziei A1, 1-1, după un joc disputat duminică seara în Sala Sporturilor din Bacău pe care l-a câştigat cu scorul de 3-2 (25-20, 23-25, 22-25, 25-22, 15-11). Cu o zi înainte, echipa oaspete pierduse cu scorul de 1-3, după o dispută foarte echilibrat timp de trei seturi, dar cedată rapid în cel de-al patrulea.

* CS Municipal Târgovişte a învins în deplasare pe CS Universitatea Alba Iulia, cu scorul de 77-67 (19-18, 13-16, 16-12, 29-21), duminică, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale de baschet feminin.

* Jucătoarea română de tenis Elena Teodora Cădar a câştigat turneul ITF de la Sharm El Sheikh (Egipt), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe principala favorită, Nuria Parrizas-Diaz (Spania, 22 ani, 313 WTA), cu 2-6, 7-6 (6), 6-4.

* Clubul de fotbal Steaua Bucureşti, a anunţat, duminică, prin intermediul unui comunicat, că unii dintre jucătorii săi au prezentat probleme medicale similare unei enterocolite la ora meciului de vineri cu FC Vaslui, pierdut în Ghencea cu 0-1, şi în desfăşurare este o anchetă epidemiologică.

* Echipa Hull City s-a calificat pentru prima oară în istoria sa în finala Cupei Angliei la fotbal, după ce a învins cu 5-3 formaţia de liga a treia Sheffield United, în semifinala disputată duminică pe stadionul Wembley.

* Alize Cornet, cea mai bine cotată jucătoare franceză de tenis a momentului, a câştigat duminică turneul WTA de la Katowice (Polonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe Camila Giorgi (Italia) în trei seturi, 7-6 (7/3), 5-7, 7-5.

*Olandezul Niki Terpstra (Omega Pharma) a terminat învingător duminică în cursa Paris-Roubaix, "regina clasicelor" cicliste, lungă de 257 de kilometri, anunţă AFP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor