Steaua culoar liber pentru Chelsea
alte articole

Steaua a fost înfrântă fără drept de apel, scor 4-0, în partida de marţi seară, disputată pe Naţional Arena, scontată în grupa E a Ligii Campionilor.
Plusul de viteză şi tehnicitatea de care au dat dovadă oaspeţii s-a dovedit mult prea ridicat faţă de cotele româneşti. Cu un lot incomplet pentru Liga Campionilor, toate cele patru goluri au venit de pe aceeaşi parte, partea dreaptă, unde Giorgievski a fost luat ”la ochi” fără milă de către Mourinho şi compania sa.
Cu o precizie milimetrică şi traseuri de montaign russe, englezii au ţinut din scurt acest meci, prima şansă la poarta lui Cech a venit în minutul 20 prin şutul ”de antrenament” a lui Tănase.
Pretenţiile englezilor sunt cu adevărat ridicate iar între Torres, Schurrle, Lampard şi Ramires, Tătăruşanu nu a avut unde să se împartă mai întâi, defensiva Stelistă fiind complet depăşită.
Chiar dacă nu le stă în caracter să fie mitocani, englezii l-au ironizat adesea pe fundaşul macedonean, ”aparent, jucătorul care îl marchează pe Schurrle, Georgievski nu e unul dintre cei mai buni”, autogolul fundaşului din minutul 44, completând cu succes remarca acestora.
Atmosfera de pe stadion s-a prezentat remarcabilă, tribunele fiind aproape pline totuşi reacţia suporterilor roş albaştri nu a putut trece neobservată nici măcar de Mourinho, care vorbeşte în continuare cu apreciere faţă de echipa din Bucureşti.
"Am avut ocazia de a înscrie încă din primele minute. Am avut contraatacuri foarte bune. Nu este ocazia să vorbesc despre Steaua. Admir jucătorii români, sunt talentaţi. Întotdeauna urmăresc fotbalul românesc. Atmosfera a fost bună, terenul a fost excelent". Am simţit că fanii s-au întors împotriva echipei" a declarat portughezul.
După înfrângerea de la Basel, Chelsea s-a prezentat cu temele făcute pentru acest meci, iar Reghecampf din păcate nu a putut acoperi mult prea evidenta rotiţă ruginită din echipă, care s-a evidenţiat în Europa încă de la Schalke.
Golurile au fost marcate de Ramires '19, '55, Georgievski '44 (autogol) şi Lampard '90.
Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Georgievski (Varela '70), Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Filip - Ad. Popa (Tatu '46), Stânciu, Tănase - Piovaccari (Kapetanos '46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Chelsea Londra: Cech - Ivanovici, David Luiz, Terry, A. Cole - Oscar (Azpilicueta '78), Ramires, Lampard - Mata (Willian '81), Fernando Torres (Eto'o '11), Schurrle. Antrenor: José Mourinho.