Statistica BCR: Femeile sunt plătite mai prost cu 12,5% decât bărbaţii

În cadrul dezbaterii cu privire la gestionarea de către femei a bugetului personal, cât şi al familiei, organizată miercuri de BCR, în cadrul “Clubului doamnelor jurnaliste”, statisticile relevă faptul că femeile sunt plătite mai prost cu 12.5% decât bărbaţii cu aceeaşi poziţie şi aceleaşi atribuţii.
Conferinţă de presă BCR cu tema "Sunt femeile cheltuitoare?" (Epoch Times România)
Ana Petrescu
11.07.2012

În cadrul dezbaterii cu privire la gestionarea de către femei a bugetului personal, cât şi al familiei, organizată miercuri de BCR, în cadrul “Clubului doamnelor jurnaliste”, statisticile relevă faptul că femeile sunt plătite mai prost cu 12.5% decât bărbaţii cu aceeaşi poziţie şi aceleaşi atribuţii.

De asemenea, studiul Băncii Comerciale Române (BCR) arată că 53.8% dintre femei au cel puţin un cont bancar, iar 58.2% dintre persoanele care deţin un cont bancar sunt bărbaţi. Totuşi ponderea femei versus bărbaţi în portofoliul BCR este echilibrată, şi la nivelul clienţilor Affluent şi la cei de Private Banking.

“Am încercat să găsesc câteva date statistice, deoarece nu este un secret dacă vă spun că în România sunt mai multe femei decât bărbaţi. Astfel, 52% din populaţia României este reprezentată de către femei şi am vrut să vedem ce se întâmplă de fapt şi în sistemul bancar. Aici situaţia este relativ echilibrată, însă trebuie să recunoaştem că sunt mai mulţi clienţi bărbaţi decât femei. Astfel, 58% dintre bărbaţi au cel puţin un cont bancar, lucrează cu cel puţin o bancă şi doar 54% dintre femei fac acest lucru. Uitându-ne şi în portofoliul Băncii Comerciale Române am observat că aici situaţia este de fapt chiar echilibrată. Dar pe măsură ce creştem nivelul de venit se observă că la clienţii Affluent şi mai ales la clienţii Private Banking, deci cei care au la noi în cont peste 200.000 euro, sunt predominat bărbaţi. Am încercat să găsim o motivaţie pentru acest lucru şi am aflat că o femeie în România câştigă de fapt cu 12.5% mai puţin decât un bărbat pentru acelaşi tip de job şi la un nivel de pregătire similar. Explicaţia este destul de simplă: având în vedere rolul femeii în societate şi dificultatea de a găsi un echilibru între viaţa profesională şi cea de familie, femeile de multe ori acceptă şi joburi part-time sau au concedii de maternitate destul de lungi. Deci pentru femeie este foarte important rolul ei în familie. De altfel, femeile au alte priorităţi, ele concentrându-se în mare parte pe împlinirea sentimentală, care provine de la soţ, copii şi prieteni, pe când bărbaţii sunt motivaţi foarte mult şi de statutul social”, a declarat Anda Pâştean, şef department segment retail BCR, în cadrul dezbaterii.

Cătălina Zincenco BCR: femeile optează întotdeauna pentru siguranţă în plasarea banilor

Ponderea femeilor care economisesc în BCR este de 55%. Totuşi sumele economisite de femei sunt în medie cu 17% mai mici decât cele economisite de bărbaţi. În medie bărbaţii între 30-40 de ani economisesc cu 23% mai mult decât femeile. După ce trec de vârsta de 40 de ani, bărbaţii tind să economisească doar cu 15% mai mult decât reprezentantele sexului frumos.

În ceea ce priveşte fondurile de investiţii raportul femei-bărbaţi este de 43% versus 57% din investitori.

“La nivelul BCR-ului 55 % din clienţii care deschid depozite sunt femei. Ce-am observat este că femeile sunt foarte atente în plasarea banilor, optând tot timpul pentru siguranţă. Nu doresc investiţii sau economii plasate într-un mod riscant, chiar dacă câteodată randamentul poate fi mai mare. Lucrul acesta este valabil atât în cadrul depozitelor, cât şi în cazul asigurărilor de viaţă cât şi la nivelul altor produse, inclusiv pensii. Nevoia de economisire apare la femei în perioada maturităţii, după 30 de ani. Până atunci suntem preocupate de alte lucruri mai importante, cum ar fi studiile probabil. Odată ce începem să economisim preferăm plasamentele pe termen lung, sigure. Datorită contextului social şi al factorului de remunerare în societatea noastră, femeile reuşesc să economisească mai puţin decât bărbaţii, în medie cam 17% până la vârsta de 40 de ani. Ulterior, diferenţa devine mult mai mică, în jur de 10%”, a punctat Cătălina Zincenco, şef department produse economisire şi investiţii în cadrul BCR.

Femeile plătesc în medie cu 4% mai multe facturi decât bărbaţii

Deşi femeile plătesc în medie cu 4% mai multe facturi decât bărbaţii, valoarea tranzacţiilor este mai mică decât a bărbaţilor (1000 lei versus 1500 lei bărbaţi). Cele mai multe plăţi se fac la telefonie (mobilă şi fixă) şi la energie (electricitate, gaz). Valoarea medie a unui depozit deschis de femei prin serviciul internet banking este de 28.000 lei, iar la bărbaţi de 33.000 lei. Dintre depozitele deschise de femei în primul semestru, 7,5% au valori de peste 100.000 lei. Valoarea maximă a unui depozit de o femeie în prima jumătate a acestui an a fost de 2,2 milioane de lei.

“Soluţia noastră de internet banking este o soluţie care în general este folosită în egală măsură şi de femei şi de bărbaţi. În ceea ce priveşte numărul de utilizatori activi nu sunt mari diferenţe. Se observă însă diferenţe la nivelul de tranzacţionare şi la volum. Dacă o femeie este mai prudentă şi are în grijă bugetul familiei şi cheltuielile casei, facturi, etc, chiar s-a confirmat şi la noi că există o creştere cu 4% pe plăţile de facturi mai mare la femei decât la bărbaţi. De exemplu dacă un bărbat are o valoare medie pe tranzacţie de 1500 de lei, faţă de o femeie de 1000 de lei, diferenţa când stăm să ne uităm, având în vedere că este per tranzacţie nu este chiar atât de mare. Însă volumele apoi tranzacţionate pe alte tipuri de tranzacţii, cum ar fi transferuri către alte bănci sau fonduri de investiţii, acolo va fi o diferenţă. În mediul on-line, bărbaţii au mai mult curaj decât femeile să facă investiţii”, a precizat Elena Ionescu Turda, şef-departament E-Channels în cadrul BCR.

51% dintre femeile din Capitală deţin carduri

Deşi răspânderea în ţară a oamenilor care deţin carduri este similară, jumătate femei, jumătate bărbaţi, potrivit BCR, în Bucureşti 51% dintre persoanele cu carduri sunt femei.

De asemenea, 95% dintre bărbaţi îşi pun un împuternicit femeie pe cardul lor, pe când doar 88% dintre femei fac acest lucru, şi de regulă pun tot o femeie. Plata medie la femei este de circa 500 de lei, iar la bărbaţi de 500 de lei. Într-adevăr femeile cheltuie mai mulţi bani pe haine, produse beauty şi sănătate.

“Nu pot spune că cel mai bun prieten al femeii este cardul de credit, deoarece conform datelor de portofoliu, avem o răspândire similară, 50% femei şi 50% bărbaţi. Totuşi în Bucureşti avem 51% femei care deţin carduri şi 49% bărbaţi care au carduri. Ca orice card de credit există o limită de credit care este calculată de o bancă emitentă în funcţie de veniturile unei persoane. Iar aici, într-adevăr realizăm că o limită de credit al unui card deţinut de o femeie este în majoritate cu circa 25% mai mică decât cea a unui bărbat. Ceea ce nu prea se pupă cu acea comparaţie făcută la nivel de venituri, pentru că ştiam că ele câştigă cam cu 12.5% mai puţin decât bărbaţii. Ne face să ne gândim că fie ele sunt mai îndatorate, au mai multe datorii sau, pe de altă parte, pot fi şi acele femei care sunt un pic mai atente la ceea ce cheltuiesc şi nu doresc să aibă o sumă atât de mare la îndemână de cheltuit. Se confirmă că femeile cheltuiesc mai mult pe haine, prin cardul de credite şi cheltuiesc mai mult în zona de înfrumuseţare, sănătate, semnificativ mai mult decât bărbaţii. Proporţia e de 60% la femei faţă de 40% la bărbaţi”, a afirmat Gina Stancu, manager portofoliu carduri BCR.

Banca Comercială Română este membră a grupului austriac Erste, unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. BCR se numără printre cele mai importante grupuri financiare din România şi include operaţiuni în străinătate, precum şi de leasing, economisire & creditare în scopuri locative (bancă pentru locuinţe) şi subsidiare pentru pensii private.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor