Statele din G20 alocă subvenţii de 88 miliarde de dolari pentru explorarea combustibililor fosili (raport)
Grupul celor mai puternic industrializate state din lume, G20, acordă anual subvenţii de 88 miliarde de dolari numai pentru explorarea combustibililor fosili, ceea ce afectează investiţiile pentru energiile regenerabile şi creşte riscul unor modificări climatice periculoase, arată un raport publicat marţi de organizaţiile non-guvernamentale Overseas Development Institute (ODI) şi Oil Change Internaţional înaintea summitului G20 de la Brisbane (Australia), transmite AFP.
Cele două ONG-uri fac distincţia între subvenţiile acordate companiilor de stat (estimate la 49 de miliarde de dolari pe an), fondurile vărsate via ajutoare publice directe şi facilităţi fiscale (23 de miliarde de dolari) şi finanţări via bănci publice şi instituţii internaţionale precum Banca Mondială (16 miliarde de dolari).
Marea Britanie, Rusia, SUA şi Australia au unele din cele mai mari subvenţii directe de stat, susţine raportul, care menţionează în special faptul că Washingtonul a acordat anul trecut subvenţii de 5,1 miliarde de dolari pentru explorarea combustibililor fosili, dublu comparativ cu nivelul din 2009.
'Nivelul suportului pentru companiile de stat variază între 2 şi 5 miliarde de dolari în Rusia, Mexic şi India, la nouă miliarde de dolari în China, 11 miliarde de dolari în Brazilia şi 17 miliarde de dolari în Arabia Saudită' susţin autorii raportului.
În 2009, statele G20 au promis că vor elimina treptat 'subvenţiile ineficiente pentru combustibilii fosili', care cuprind printre altele petrolul, gazele naturale şi cărbunele şi a căror producţie şi consum sunt considerate parţial responsabile de încălzirea climatică.
'Nu numai că firmele continuă să caute combustibili fosili şi să găsească noi rezerve, însă guvernele alocă mai mulţi bani şi sprijin pentru explorare, ceea ce înseamnă că practic guvernele alimentează modificările climatice', a declarat Shelagh Whitley, cercetător la ODI.
Raportul subliniază că subvenţiile pentru explorare nu reprezintă decât o fracţiune din ajutoarele pentru acest sector, estimând că la nivel mondial au fost acordate subvenţii în valoare de 775 de miliarde pentru producţia şi utilizarea de energii fosili în 2012, comparativ cu 101 miliarde de dolari pentru energiile regenerabile în 2013.
Următorul summit G20 va avea loc la Brisbane (Australia), pe 15 şi 16 noiembrie.