Start la plata subvenţiilor pentru agricultori

Ministerul Agriculturii începe plata subvenţiilor pentru toate categoriile de producători agricoli, a anuţat miercuri premierul Victor Ponta, la debutul şedinţei de Guvern.
“Domnul ministru al Agriculturii are nevoie şi de mine ca să confirm faptul că de astăzi, prin HG pe care o aprobăm, începem plata subvenţiilor la agricultură”, a declarat Ponta, care a precizat că, dacă legea bugetului de stat nu ar fi fost contestată de PDL la Curtea Constituţională, plata subvenţiilor ar fi început mai devreme.
În context, el a ironizat tendinţa democrat-liberalilor de a migra spre partidele puterii, ultimul democrat-liberal care şi-a părăsit formaţiunea fiind Mihai Stănişoară, înscris în PNL.
“Dacă nu am fi avut atâtea contestaţii de la PDL şi atâtea întârzieri, puteam să o facem mai repede. Să le mulţumească celor de la PDL – care mai sunt în PDL, care n-au plecat încă din PDL pe la alte partide – pentru faptul că ne-au contestat la CCR şi n-am avut bugetul mai repede. Important este că au nevoie de subvenţii şi prin adoptarea de astăzi, în zilele următoare încep plăţile”, a afirmat Victor Ponta.