Stanomir spune că Nicuşor Dan trebuie să pună la punct PSD: Să nu ceară şi Transporturile, dar şi un serviciu. Şi 20 de nepoţi, şi 70 de nepoate
Politologul Ioan Stanomir a atras atenţia, în podcastul This is the story al lui Tudor Muşat, că principalul aliat al preşedintelui independent Nicuşor Dan, proaspăt înscăunat la Cotroceni cu peste 6 milioane de voturi, este naţiunea. Este evident pentru oamenii rezonabil, a punctat profesorul, că este nevoie de compromis în formarea noului Guvern, având în vedere aritmetica parlamentară, dar când vorbim de compromis, nu vorbim de bătaie de joc.
Jurnalist: Ce ar trebui să facă preşedintele României ca să se asigure că aceşti politicieni fac exact ceea ce spuneaţi dumneavoastră? Nu-i mai enervaţi pe oameni, nu-i mai dispreţuiţi, reţineţi-vă de la a face tot felul de gesturi care să irite.
Ioan Stanomir: Cred că preşedintele Nicuşor Dan trebuie să nu uite un lucru. Principalul aliat al preşedintelui independent este naţiunea. O dată cei care l-au votat şi încă o dată cei care nu l-au votat. Pentru că a-i câştiga şi pe măcar o parte dintre cei care nu l-au votat ar reprezenta un imens triumf politic.
Există înainte de toate oameni... noi trebuie să vorbim despre oameni, nu despre colective şi despre mase amorfe. Fiecare om este o personalitate şi trebuie tratat ca atare. Şi dacă te întâlneşti în ţară sau în diaspora cu oameni care s-ar fi putut să fi votat în trecut Călin Georgescu sau George Simion, nu le lipeşti un stigmat. Te adresezi lor, pornind de la acele valori pe care toţi putem să le cultivăm.
Firescul, normalitatea, dorinţa de o viaţă mai bună, ostilitatea faţă de experimentele de inginerie socială - aceste valori cred că trebuie cultivate.
Jurnalist: Dar cât de independent poate fi perceput un preşedinte care, venit pe valul neîncrederii în partide, trebuie să negocieze fix cu acele partide care au stârnit neîncrederea.
Ioan Stanomir: Toată lumea înţelege acest lucru. Cred că în afară de cei care sunt iraţionali în fanatismul lor de o parte şi de altă, toţi oamenii rezonabil înţeleg că este nevoie de compromis în viaţa politică - de compromis, dar nu de bătaie de joc.
Jurnalist: Cum ar arăta compromisul lui Stanomir în privinţa formării acestui guvern? Compromisul este să vină din nou toate partidele care au fost până acum, să facă un guvern de largă reprezentare pro-europeană, ca să-i excludem pe AUR, POT, SOS şi ce mai e pe acolo.
Ioan Stanomir: Eticheta pro-europeană este pusă de dânşii. Nu ştiu cât de pro-europeni sunt. Rămâne de văzut. Să le zicem partidele dintr-o majoritate pro-reforme sau cum doriţi să-i spuneţi. Sigur, aici este o chestiune de negociere politică şi eu nu mă hazardez să dau sfaturi preşedintelui ales, pentru că preşedintele ales are probabil deja sfătuitori cu care vorbeşte. Şi eu nu mă număr printre aceştia.
Jurnalist: Dar ce vedeţi întâmplându-se, PSD-ul să intre totuşi la guvernare? În momentul în care noi purtăm această discuţie, se poartă consultări cu partidele.
Ioan Stanomir: Cred că trebuie să pornim încă o dată de la aceste realităţi, care sunt uneori neplăcute. Realitatea este că PSD-ul, chiar şi diminuat, rămâne cel mai mare partid parlamentar. Realitatea este că un guvern minoritar este un guvern fragil. Şi realitatea este că alegerile parlamentare anticipate ar fi un imens risc pentru această ţară, numai şi din perspectiva instabilităţii şi oboselii cetăţenilor. Ca atare, trebuie să te îndrepţi spre cei care ar putea forma guvernul, şi să soliciţi, cum am sugerat, să meargă sub semnul celui mai mic rău posibil. Să-şi tempereze pornirile nesănătoase, de tip NORDIS, şi să înţeleagă că nu se mai poate aşa. Şi să nu ceară ceea ce nu li se poate da. Să nu ceară şi Ministerul Transporturilor, dar şi un serviciu secret. Să nu ceară şi 20 de nepoţi, şi 70 de nepoate.
Să ştiţi că preşedintele Nicuşor Dan are întotdeauna un as în mânecă. Este asul în mânecă al oricărui preşedinte. Legitimitatea democratică. Dacă după o zi de consultări te adresezi pur şi simplu pe Facebook, pe TikTok sau la televiziune, sau într-un podcast, şi le spui oamenilor, uitaţi, stimaţi compatrioţi - şi nu te adresezi doar electoratului tău - spui, uite, am încercat şi eu să discut şi oamenii nu par să înţeleagă. Mai facem o rundă de încercări.
Jurnalist: Vă aşteptaţi la un soi de presiune publică.
Ioan Stanomir: Eu cred că dacă aş fi preşedintele ales, aşa aş procedea. Şi le spun, dvs. ce mi-aţi recomanda? Ce să fac? Pentru că într-un timp pe care îl trăim, oamenii trebuie să aibă şi sentimentul că sunt întrebaţi, că vocea lor este ascultată. Că dacă nu folosesc injurii şi citate din Corneliu Zelea Codreanu, ei trebuie luaţi în considerare, trebuie ascultaţi. Aşa cum făcea preşedintele de Gaulle. Preşedintele de Gaulle, când era încolţit, convoca conferinţă de presă şi acolo vorbea cu francezii.
Sigur, e greu să fii preşedintele de Gaulle. Dar Nicuşor Dan are acest avantaj că nu e perceput drept Klaus Iohannis. Klaus Iohannis şi când dorea să fie politicos, tot dispreţuitor era. Domnul Klaus Iohannis a avut, cum foarte bine ştim, un singur interes: Klaus Iohannis. Dar dacă te raportezi doar la Klaus Iohannis, totul este foarte simplu.
Nicuşor Dan nu poate să aibă acelaşi tip de abordare, pentru că votul din al doilea tur, ca să fim foarte clari, a fost un vot motivat de mai mulţi facturi. În primul rând, domnul Călin Georgescu. În al doilea rând, Călin Georgescu plus George Simion şi perspectiva de a-l avea pe Călin Georgescu premier. În al treilea rând, afirmaţiile extrem de nefericite din punct de vedere politic ale domnului Simion. Apoi, dispariţiile domnului Simion - inexplicabile şi bizare. Şi apoi, frica de necunoscut, de instabilitate, de autoritarism, de delirul demagogic.
Domnul Nicuşor Dan a reuşit să întruchipeze această stabilitate pe care mulţi şi-o doresc. Cred că pensionarii acestei ţări, ca să folosesc acest cuvânt odios, oamenii care au muncit o viaţă întreagă şi care sunt trataţi ca nişte conserve expirate. Ce îşi doresc aceşti compatrioţi ai noştri? În primul rând, îşi doresc respect. Să nu fie cei care stau mereu pe o bancă în faţa blocului şi care sunt uitaţi. Sau care sunt trimişi în instituţiile de protecţie socială şi abuzaţi. Cei de care se râde. Ei doresc, pur şi simplu, ca după o viaţă de muncă, că toţi aceşti domni şi domne au muncit, să aibă acel minim de firesc pe care îl poate acorda această ţară.
La fel şi cei care sunt în diaspora şi care l-au votat, o parte dintre ei, pe domnul George Simion. Cred că ei îşi doresc ca acolo unde se duc să simtă că statul român este alături de ei. Cred că doresc să fie acceptaţi aşa cum sunt. Să nu li se dea lecţii nici de gust muzical, nici de gust vestimentar şi să fie primiţi în cadrul naţiunii, pentru că sunt parte din naţiune.
Eu am mai spus-o şi o repet, şi nu mă deranjează să fiu impopular. Câte vreme munceşti onest şi dai un sens existenţei tale şi familiei tale, nimeni nu are dreptul să râdă de tine. Nu are dreptul să râdă nici de ce muzică asculţi, nici de cum te îmbraci. Câte vreme nu eşti vulgar peste limită, nu agresezi şi nu creezi dezordine publică, nu trebuie niciodată ca cineva să te arate cu degetul.
Noi trebuie să abandonăm acest spirit al luptei de clasă, care a fost utilizat de domnul Călin Georgescu şi de domnul Simion. Şi în oglindă, utilizat şi de unii care îl combăteau. Pentru că, ca să închei, lupta de clasă, în varii forme, a dominat toate regiunile totalitare de secol XX. Iar spiritul revoluţionar este un spirit al luptei de clasă. Eu nu cred în lupta de clasă. Eu cred în demnitatea umană, în compromisul rezonabil, în egalitatea în faţa legii şi în respect.
