Stanomir, avertisment pentru Nicuşor Dan: S-ar putea să fie cel care îşi alege succesorul. Şi acesta să fie Călin Georgescu

Ioan Stanomir (captura video)
D.B.
02.10.2026
Ioan Stanomir (captura video)
D.B.
02.10.2026

Politologul Ioan Stanomir consideră că, după eşecul Guvernului Siegfried Mureşan în Parlament, a venit momentul ca preşedintele Nicuşor Dan să preia iniţiativa pentru găsirea unei soluţii la criza politică. În opinia sa, România are nevoie de un executiv a cărui principală misiune să fie menţinerea stabilităţii economice până la alegeri.

Invitat la Digi24, Stanomir a atras atenţia asupra fragmentării fără precedent a Parlamentului şi a deteriorării relaţiilor dintre partidele care au guvernat împreună.

„Cred că este momentul în care preşedintele trebuie să înţeleagă că este preşedintele Republicii şi că, în momente de criză, cetăţenii se îndreaptă spre preşedinte şi nu spre altcineva pentru că este alesul prin vot universal în vederea identificării unei situaţii. Parlamentul nostru este fragmentat într-o manieră pe care noi nu am mai cunoscut-o până acum.

Nu este rupt în două. Este rupt în 3, 4, 5 bucăţi. Putem să le numărăm şi, cu cât le numărăm, bucăţile se vor înmulţi.

Situaţia relaţiilor între foştii parteneri de guvernare este una dificil de descris în termen politicoşi. Pe zi ce trece, tonul creşte şi se spun lucruri care, cu greu, pot fi luate înapoi”, a afirmat politologul.

În aceste condiţii, Stanomir nu crede că un viitor guvern susţinut de actualul Parlament ar mai putea avea obiective politice ambiţioase. În opinia sa, prioritatea ar trebui să fie evitarea deteriorării situaţiei economice până la organizarea alegerilor.

„Şi cum spuneam [...] aşteptarea mea este să se formeze un guvern, subliniez, un guvern alcătuit din personalităţi pe care n-aş dori să le cataloghez într-un fel, un guvern la cărui misiune să fie să încerce să păstreze România departe de faliment până la momentul alegerilor.

Cred că este o eroare din partea noastră să mai cultivăm iluzii cu privire la capacitatea vreunui guvern votat în acest parlament de a mai guverna ambiţios. Singura ambiţie este să nu creşti deficitul, dacă poţi să-l şi scazi”, a explicat acesta.

Stanomir a vorbit şi despre influenţa pe care Călin Georgescu continuă să o exercite asupra unei părţi a societăţii şi a susţinut că Nicuşor Dan nu a reuşit să stabilească o agendă politică suficient de puternică pentru a se impune în spaţiul public.

„Pentru că preşedintele Republicii, în primul rând, este incapabil să stabilească domnia sa o agendă pe care să o impună partidelor politice şi impunându-o partidelor politice să o impună societăţi. De asta a fost ales.

Pentru că dacă nu, şi cu aceasta închei, preşedintele Nicuşor Dan s-ar putea să fie cel care îşi alege succesorul. Şi succesorul să fie Călin Georgescu. Să nu ne iluzionăm”, a avertizat Stanomir.

El a susţinut că eventualele condamnări ale lui Georgescu ar putea fi interpretate de susţinătorii acestuia drept persecuţie politică şi a avertizat asupra unei polarizări tot mai puternice a societăţii.

„Orice sentinţă pronunţată împotriva lui Călin Georgescu, definitivă şi irevocabilă, va fi întotdeauna privită de cei care s-au investit total în acest domn, drept o expresie a persecuţiei politice.

Este o percepţie împotriva căreia este imposibil de luptat. Dar cei care, în AUR inclusiv, nu sunt adepţi, fanatizaţi ai domnului Călin Georgescu, cred că trebuie să înţeleagă că există un prag dincolo de care, dacă mergem, această societate intră într-o stare de război civil psihologic, din care îi va fi foarte greu să iasă”, a declarat politologul.

În final, Stanomir a revenit la rolul pe care consideră că trebuie să şi-l asume şeful statului în actualul blocaj politic.

„Aşadar, cred că preşedintele e într-un moment în care trebuie să fie preşedinte. Şi vom vedea în următoarele săptămâni dacă avem un preşedinte sau avem pe cineva care pregăteşte succesiunea pentru domnul Călin Georgescu.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos