Spitalele din Franţa sunt pline de tuberculoşi din Europa de Est (Le Figaro)

În ianuarie 2012, la secţia de urgenţă a spitalului Pitié-Salpetriere din Paris a fost adus un cecen căruia i s-a depistat cea mai gravă formă de tuberculoză, rezistentă la numeroase medicamente (XDR-TB), care nu poate fi tratată cu remediile cunoscute. Ulterior s-a dovedit că acesta era doar debutul bolii. De-a lungul întregului an 2012 şi la începutul anului 2013, ceceni, ruşi, dar în special georgieni au venit în Franţa în căutarea salvării în faţa acestei boli fatale, potrivit cotidianului francez Le Figaro.

Mulţi dintre bolnavii de tuberculoză au patologii asociate: epuizare, hepatită C, diabet de tip I. În astfel de cazuri, tratamentul se transformă într-un adevărat rebus: unele medicamente împotriva XDR-TB sunt toxice pentru ficat şi de aceea trebuie să se decidă ce trebuie tratat - hepatita C sau plămânii bolnavi.

În secţia condusă de profesorul François Bricaire sunt internaţi astăzi zeci de pacienţi din Georgia şi Rusia, cu forme grave de tuberculoză rezistentă la medicamente. 'Aceşti oameni sunt bombe ambulatorii', atenţionează Bricaire. 'Îngrijirea lor este extrem de complicată. Noi experimentăm. Uneori este nevoie de până la opt medicamente anti-tuberculoză pentru a-l vindeca pe pacient, care stă internat câteva luni, până când din sânge dispar bacilii Koh. Uneori este necesară o intervenţie chirurgicală', declară profesorul, precizând că aceste forme rezistente de tuberculoză sunt 'urmări ale unui tratament incorect sau care nu a fost dus până la capăt: bacilul capătă rezistenţă şi se transmite altor oameni împreună cu rezistenţa dobândită'.

Principala problemă cu aceşti pacienţi georgieni şi ceceni este contactul dificil cu aceştia. 'Dacă nimeni dintre angajaţii noştri nu vorbeşte rusa, nu există nicio posibilitate să se afle istoria bolii lor şi modul în care au fost trataţi în patrie, iar fără o asemenea comunicare este imposibilă o relaţie de încredere cu medicul: ei nu participă la tratament, nu au cultura medicală a pacienţilor francezi', recunoaşte profesorul Yazdan Yazdanpanah de la spitalul de boli infecţioase Bichat din Paris.

Lipsa unei culturi de comunicare între pacient şi medic se oglindeşte în lipsa de disciplină, fapt care dă peste cap întreaga ordine a instituţiei spitaliceşti, continuă Le Figaro. 'Aceşti bolnavi nu înţeleg şi nu îndeplinesc cererile privind izolarea: ei părăsesc după bunul plac saloanele, ies pe hol fără măşti, chiar dacă ştiu cât de mare este riscul contagierii. Ei ies să fumeze', se plânge unul dintre angajaţii spitalului Bichat. Unii dintre aceşti bolnavi chiar părăsesc spitalul şi ies în oraş sau fură Valium şi alte medicamente de la personal.

Potrivit Ministerului francez al Sănătăţii, la ora actuală în Franţa sunt luate în evidenţă 54 de cazuri de XDR-TB, dintre care 16 se înregistrează la georgieni care au cerut azil politic. Le Figaro subliniază că, în perioada 1992-2006, în Franţa erau înregistrate doar 14 cazuri de XDR-TB, dar în 2013 această boală, importată probabil, a devenit deja o problemă de sănătate naţională. Toţi aceşti pacienţi au mers cu transportul public fără măşti, posibil infectând zeci de oameni. Astăzi, obiectivul prioritar al medicilor francezi este să-i găsească pe cei care s-ar fi putut infecta, subliniază publicaţia franceză.

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii, împreună cu Ministerul de Interne şi cel de Externe ale Franţei au înfiinţat un comitet anticriză pentru reglementarea noilor forme de migraţie şi elaborarea unui mecanism de control sanitar, pentru depistarea imigranţilor bolnavi şi slăbiţi. Autorităţile franceze trebuie nu doar să oprească acest aflux, ci să şi depisteze posibilele canale ilegale de imigraţie, este de părere Le Figaro.

Ipoteza existenţei de 'cărăuşi', care pentru bani se obligă să transporte în Franţa persoane grav bolnave, nu pare una absurdă. Din acest punct de vedere, interes pentru est-europeni prezintă nu doar Franţa, renumită pentru eficienţa şi dărnicia sistemului său de sănătate. Spitalele franceze îi izolează şi tratează pe pacienţii imigranţi din contul statului, pentru că aceşti bolnavi nu au niciun un ban şi sunt foarte contagioşi.

Primele trei luni, cheltuielile pentru tratament sunt acoperite de sistemul social de asigurări, apoi serviciile sociale înaintează cerere pentru oferirea de sprijin medical de stat, prevăzut în buget pentru imigranţi bolnavi, aflaţi legal sau ilegal pe teritoriul Franţei de mai mult de trei luni. Fiecare pat de spital costă în Franţa circa 1.500 de euro pe zi, fără a lua în calcul costul analizelor, medicamentelor, radiografiilor, posibilelor operaţii pentru extirparea unui plămân şi tratament la reanimare.

Tratamentul de luni de zile al unor asemenea pacienţi afectează puternic bugetul spitalului Pitié-Salpetriere, recunoaşte profesorul François Bricaire.