Soţia fostului ministru Remus Pricopie, Camelia Pricopie, fostă chimistă la o unitate SRI, votată de Parlament în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit

Plenul reunit al Parlamentului a votat marţi pentru numirea în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Cameliei Pricopie, soţia fostului ministru Remus Pricopie.
Camelia Pricopie a fost susţinută de PSD pentru a ocupa acest post în cadrul instituţiei care verifică modul în care sunt cheltuite fondurile europene, relatează G4Media. Parlamentarii USR şi cei neafiliaţi aparţinând partidelor Forţa Dreptei şi REPER nu au participat la vot.
Pricopie este numită pe locul rămas vacant de la Curtea de Conturi în urma revocării lui Niculae Bădălău, în prezent arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă.
În prezent, Camelia Pricopie lucrează la BNR, pe postul de consultant de strategie. Ea lucrează în Banca Naţională din 2012.
Anterior, a fost angajată ca expert la UEFIS-CDI (Unitatea executivă de finanţare a învăţământului superior) în perioada 2009-2012.
Timp de opt ani, în perioada 1997 – 2005, Camelia Pricopie a fost chimistă la o unitate militară a SRI (UM 0232), potrivit CV-ului său.
CV-ul său oficial arată că a absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii Bucureşti (1995), ASE – Facultatea de Economie (2008), Master la SNSPA (2006), Doctorat la ASE (2011), Institutul Diplomatic Român (2012).
Soţul Cameliei Pricopie este Remus Pricopie, actualul rector al SNSPA (aflat la al treilea mandat) şi unul dintre cei mai influenţi rectori din România.
În 2020, Remus Pricopie a fost propus premier de PSD şi Pro România, după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură.
Remus Pricopie a fost decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2019, după ce SNSPA a organizat singura dezbatere la care Klaus Iohannis a fost prezent înaintea alegerilor prezidenţiale din 2019, potrivit Edupedu.ro.
În 2015, Remus Pricopie a devenit preşedinte al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, instituţie fondată de Gabriel Oprea, potrivit hotnews.ro.