Este oficial: Începe judecata pe fond a lui Călin Georgescu şi a şefului mercenarilor Potra în dosarul tentativei de lovitură de stat

Curtea de Apel Bucureşti a dispus joi începerea judecăţii într-un dosar complex privind infracţiuni contra ordinii constituţionale, în centrul căruia se află Călin Georgescu.
Potrivit minutei citate de Aktual24, judecătorul a constatat legalitatea actului de sesizare a instanţei întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost pronunţată în procedura de cameră preliminară.
„În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 15 septembrie 2025 (…) şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii (…)”, se arată în soluţia pe scurt.
Practic, instanţa a dispus trecerea dosarului din etapa de cameră preliminară în faza de judecată pe fond.
În dosar sunt trimişi în judecată 22 de inculpaţi, acuzaţi în principal de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
În cazul lui Călin Georgescu, procurorii au reţinut inclusiv acuzaţia de complicitate la astfel de fapte, precum şi comunicarea de informaţii false în formă continuată.
„GEORGESCU CĂLIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale (…) şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale)”, potrivit minutei instanţei.
Un alt inculpat, Horaţiu Potra, este acuzat de mai multe infracţiuni, inclusiv legate de regimul armelor şi muniţiilor, precum şi de instigare publică.
„POTRA HORAŢIU, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale (…) nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (…) nerespectarea regimului materiilor explozive (…) şi instigare publică”, se menţionează în soluţie.
Majoritatea celorlalţi inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, iar unii dintre aceştia şi de infracţiuni conexe, precum utilizarea fără drept a articolelor pirotehnice.