Sorin Blejnar îl acuză pe Ponta că pune presiune pe procurori

Sorin Blejnar, fostul preşedinte al ANAF, l-a acuzat marţi pe actualul premier Victor Ponta că pune presiune pe procurori în dosarele care îl vizează şi spune că trusturile şi politicienii i-au creat o imagine negativă.
Epoch Times România
31.07.2012

Sorin Blejnar, fostul preşedinte al ANAF, l-a acuzat marţi pe actualul premier Victor Ponta că pune presiune pe procurori în dosarele care îl vizează şi spune că trusturile şi politicienii i-au creat o imagine negativă.

”Liderii USL m-au ameninţat, în special Victor Ponta care pune presiune pe procurori prin toate canalele. Aşa cum s-au derulat lucrurile, Ponta a reuşit, prin prietenii pe care îi are în Parchet. Resping acţiunile lui Ponta, iar ameninţările pe care le-a spus până acum, că voi fi arestat când va ajunge la putere, trec de la stadiul de ameninţări la fapte reale. Mi-au fost făcute dosare penale în care nu am niciun rol, doar că am condus ANAF. Îl anunţ pe Ponta că nu mă sperie că este premier şi îl rog să renunţe la a pune presiune pe procurori din funcţia de premier. Nu trebuie să se folosească de această funcţie pentru a pune presiune”, a precizat Blejnar.

Acesta a explicat că a evitat să dea explicaţii până acum deoarece în această perioadă a fost campania pentru referendum.

”Voi face o trecere în revistă a ultimelor evenimente. De ce acum? Simplul motiv este că până acum două zile România a fost implicată în campanie electorală şi nu am vrut ca explicaţiile mele să fie folosite într-o formă sau alta de reprezentanţii partidelor politice. Nu sunt membru de partid, am fost un funcţionar al statului român care a încercat să îşi facă datoria cât mai bine. Am fost o victimă a trusturilor de presă şi politicienilor care au vrut să îmi creeze o imagine negativă. Sunt obişnuit cu atacurile, dar s-au amplificat cele legate de familia şi cei din jurul meu”, a conchis Blejnar.

Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat, în 17 iulie, că a început urmărirea penală faţă de fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnat pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi că acesta a primit interdicţie de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă Blejnar Sorin, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011 – iulie 2012, învinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare", se arată într-un comunicat al DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor