Blejnar, audiat la DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală
alte articole
Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost audiat de procurorii de la DIICOT în dosarul de evaziune fiscală în care apare şi numele senatorului Cezar Măgureanu, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat.
Blejnar a declarat în faţa anchetatorilor că fiica senatorului, Raluca Găzdac, a fost în audienţă la el, la ANAF, ca orice alt om obişnuit. El a susţinut că nu a intervenit în niciunul dintre controalele făcute la firmele familiei acesteia. Cu toate acestea, anchetatorii susţin că senatorul Măgureanu îşi liniştea mereu fiica în legătură cu controalele dese la firmele soţului ei, spunând că va discuta despre acestea cu fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi cu un ministru.
Procurorii DIICOT au arătat că, în iulie 2011, Raluca Găzdac îi spunea tatălui ei, senatorul Măgureanu, că a avut o discuţie cu Mădălina Năipeanu, şef de serviciu la Direcţia Generală de Finanţe Publice (DGFP) Giurgiu, în care aceasta i-a spus că "a găsit şi un ordin de inspecţie fiscală cu nişte firme încrucişate din Bulgaria", care ar viza şi firmele familiei Găzdac.
Raluca Găzdac ar fi dat o şpagă de 150 de milioane, după care i s-ar mai fi cerut şi alţi bani pentru că cei care veneau în control să închidă ochii la neregulile găsite.
Până acum, au fost arestate preventiv 39 de persoane în acest dosar în care se estimează că valoarea pagubei era de 40 de milioane de euro anual.