Solicitarea sindicatelor: Salarii compensatorii pentru toţi disponibilizaţii din companii de stat

Declaraţii de presă Varujan Vosganian la Ministerul Economiei. (Epoch Times România)
Epoch Times România
06.03.2013

Salariile compensatorii ar trebui acordate tuturor angajaţilor ce urmează a fi disponibilizaţi din companii de stat, nu doar din cele 16 cuprinse într-un proiect de ordonanţă elaborat în acest sens de Ministerul Economiei, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Acesta a explicat, la o întâlnire cu reprezentanţii principalelor federaţii sindicale din România, că reprezentanţii sindicatelor i-au solicitat să renunţe la anexele din ordonanţa referitoare la reorganizarea companiilor de stat care prevedeau că salariaţii din cele 16 companii pot beneficia de un sistem de protecţie socială şi au cerut ca acest sistem de protecţie să fie extins pentru toţi angajaţii companiilor de stat care se află în situaţii similare.

‘Este o propunere făcută de sindicate de care eu am luat act şi pe care o vom supune dezbaterii cu celelalte instituţii care trebuie să avizeze proiectul de lege. Am primit până acum puncte de vedere de la Ministerul Justiţiei şi de la Ministerul Muncii, dar va trebui ca şi această propunere să o supunem dezbaterii”, a precizat Vosganian.

Acesta a subliniat că societăţile aflate în insolvenţă au un regim special şi nu se vor afla sub incidenţa acestei ordonate de urgenţă, în această categorie intrând şi Oltchim.

Potrivit sursei citate, proiectul de act normativ nu va fi discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Ministerul Economiei a retras, săptămâna trecută, de pe site-ul instituţiei, proiectul de act normativ vizând restructurarea sau reorganizarea unor companii de stat, după ce premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Vosganian să retragă documentul şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Executivului.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevedea că 16 societăţi din domeniul energetic vor aplica programe de restructurare(reorganizare ce vor presupune concedieri colective până în 2018, salariaţii disponibilizaţi urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială.

Vosganian a precizat, la vremea respectivă, că Executivul nu are în vedere demararea unui proces de disponibilizări, ci va prelungi o formă de protecţie socială prevăzută de o ordonanţă de urgenţă adoptată în 2006 şi care a expirat în 2012.

Varujan Vosganian s-a întâlnit miercuri cu principalele federaţii sindicale din România pentru a discuta pe marginea Ordonanţei 116/2006 vizând reorganizarea companiilor de stat. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, Federaţiei Compirom, CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Confederaţiei Patronatul Român, CSDR, BNS şi reprezentanţii sindicatelor din două complexe energetice Oltenia şi Petroşani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor