Situaţia alimentară din Zimbabwe s-a înrăutăţit, un copil din trei este subnutrit
Conform şefului statului Zimbabwe, Robert Mugabe, unul din trei copii suferă de malnutriţie cronică. Declaraţia a fost făcută de Mugabe la prezentarea planului naţional pentru siguranţa alimentară, informează agenţia MISNA.
"Din cauza creşterii preţurilor la alimente şi a schimbărilor climatice situaţia alimentară din Zimbabwe s-a înrăutăţit, comparativ cu anul 1995, iar numărul persoanelor care au nevoie de ajutor a crescut cu 21%", a spus Mugabe în timpul unei ceremonii care a avut loc la Harare.
Potrivit preşedintelui, starea de urgenţă a fost cauzată de seceta tot mai mare, în ciuda unor iniţiative guvernamentale care au venit în sprijinul ţăranilor. "Un sfert din totalul deceselor copiilor sub cinci ani se datorează deficienţelor nutriţionale", a notat Mugabe.
Planul naţional va fi pus în aplicare de către o echipă de miniştri condusă de către vicepreşedintele Joice Mujuri şi în cadrul lui se vor distribui 150.000 de tone de porumb ce provine din Zambia.
În martie, guvernul din Harare a estimat la aproximativ un milion patru sute numărul persoanelor care au nevoie de ajutor alimentar imediat.
Zimbabwe numără peste 12 milioane de locuitori. În ultimii ani, în special între 2008 şi 2009, numărul persoanelor care depindeau de ajutor pentru a supravieţui, au depăşit trei milioane.