Siria ameninţă că va face uz de armele chimice în cazul unor agresiuni străine
alte articole
Siria a ameninţat că va folosi arme chimice, în cazul unei agresiuni străine, dar a dat asigurări, că nu va ataca niciodată civilii.
Aceasta a fost prima dată când Siria a admis că deţine arme neconvenţionale. Damascul nu a semnat Convenţia împotriva armelor chimice, din 1992, dar nici nu a anunţat niciodată oficial că ar dispune de un astfel de arsenal.
"Stocurile de arme de distrugere în masă sau orice fel de arme neconvenţionale de care dispune Siria nu vor fi folosite niciodată împotriva civililor sau împotriva poporului sirian în timpul acestei crize", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului sirian de Externe, într-o conferinţă de presă.
"Aceste arme sunt menite să fie utilizate numai în cazul unei agresiuni externe vizând Siria", a adăugat el, precizând că arsenalul este păzit şi monitorizat atent de armata siriană.
În ultimele săptămâni, oficiali occidentali au lăsat să se înţeleagă că sunt îngrijoraţi că regimul lui Bashar al-Assad ar putea recurge la astfel de mijloace pentru a înăbuşi revoltele.