Sindicatele franceze organizează proteste împotriva modificărilor codului muncii

Demonstraţii organizate de sindicatele CGT şi FO în Paris, 5 martie 2013
Demonstraţii organizate de sindicatele CGT şi FO în Paris, 5 martie 2013 (THOMAS SAMSON / AFP / Getty Images)

Zeci de mii de protestatari au mărşăluit marţi în oraşe din Franţa împotriva planurilor de a permite companiilor să reducă programul muncitorilor în perioadele de criză economică, potrivit unui raport Reuters.

Demonstraţiile, conduse de două sindicate intransigente de stânga, împreună cu greva din sectoarele transporturilor, portuar şi energetic, au atras mulţimi mult mai mici decât protestele anti-reformă din ultimii ani sau marşurile recente împotriva căsătoriilor între homosexuali.

Modificările codului muncii, esenţiale în cadrul eforturilor lui Hollande pentru a restabili competitivitatea, au fost convenite în luna ianuarie de trei sindicate principale şi de angajatori şi ar trebui să devină lege luna viitoare, având în vedere majoritatea socialistă din parlament.

Cu stânga la putere, oamenii sunt mai puţin tentaţi să iasă în stradă. Dar în ciuda numărului limitat, mulţimile care au mărşăluit în linişte prin Toulouse, Marsilia, Lyon, Strasbourg şi Paris şi-au exprimat dezamăgirea profundă faţă de o economie care a stagnat şi un şomaj în creştere.

Sindicatele intransigente CGT şi FO, care au organizat aceste proteste alături de două sindicate mai mici, au declarat că la demonstraţii au participat 200.000 de persoane, însă estimările poliţiei au fost de circa 20.000 de persoane la nivel naţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe