Simona Halep şi Irina Begu, eliminate de pe tabloul principal de dublu al turneului de la Miami (WTA)
![](https://image.epochtimes-romania.com/2018/03/124455_top.jpg)
Simona Halep şi Irina Begu părăsesc definitiv ediţia din acest an al turneului WTA Premier Mandatory “Miami Open presented by Itaú”, cele două românce fiind eliminate, duminică, şi de pe tabloul principal de dublu de cuplul Raquel Atawo (SUA)/Anna-Lena Groenefeld (Germania) cu scorul de 6-7 (3), 6-2, 10-8. Partida a durat o oră şi 40 de minute.
Irina Begu (27 ani, 37 WTA) fusese învinsă uşor la simplu în startul turneului în faţa sportivei din Statele Unite, Danielle Collians (24 ani, 93 WTA) cu 6-1, 6-1, în timp ce Simona Halep a fost oprită de Agnieszka Radwanska (Polonia) în trei seturi cu scorul de 3-6, 6-2, 6-3 în turul trei.
Ele au continuat la dublu, perechea română impunându-se în runda inaugurală la limită în faţa tenismenelor Julia Goerges (Germania) şi Bethanie Mattek-Sands (Statele Unite) cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (6), pentru ca apoi să se încline în lupta pentru sferturi în faţa cuplului americano-german.
Pentru evoluţia lor de la dublu, Begu şi Halep vor primi un cec de 28.880 dolari şi 120 de puncte WTA.