Simona Halep, împreună cu copiii
alte articole
Simona Halep a fost duminică dimineaţă în compania a peste o sută de copii pasionaţi de tenis şi fani declaraţi ai celei mai în formă jucătoare românce de tenis din ultimii ani. Simona Halep se simte foarte bine printre copiii din ţara sa, care sunt atraşi de tenis în bună parte şi datorită faptului că Simona a avut o ascensiune rapidă şi au văzut mult tenis de performanţă.
După aproape o oră petrecută printre copii, Simona a afirmat: "A fost o zi frumoasă pentru mine şi singurul lucru pe care îl regret este că a fost atât de scurtă această acţiune".
Turneul WTA organizat la Bucureşti
Simona Halep a răspuns apoi la o serie de întrebări ale presei. În legătură cu primul turneu WTA organizat în România, la Bucureşti, care începe săptămâna viitoare, Halep a mărturisit că speră să nu mai aibă emoţii mari când joacă în faţa conaţionalilor ca atunci când a jucat în Fed Cup:
"Mi-am dorit foarte mult să joc aici, pentru că este extraordinar faptul că România are un turneu WTA. Va fi frumos, dar sper să scap de emoţiile uriaşe pe care le am de fiecare dată când joc acasă. Nu mi-a fost uşor să îmi gestionez emoţiile în barajul împotriva Serbiei, dar cu siguranţă aici va fi mai bine, pentru că am căpătat experienţa necesară, ştiu la ce să mă aştept. Mă bucur că am şansa să fiu principala favorită a acestui prim turneu de acasă. Îmi doresc şi mai mult să câştig atunci când joc acasă".
Jucătoarea noastră a dat asigurări fanilor că este pregătită să dispute cinci meciuri consecutive şi speră să câştige cinci partide pentru a-şi apăra punctele obţinute anul trecut, la Budapesta.
"Cred că noi, româncele, avem cele mai grele meciuri de deschidere. Mladenovic este o adversară foarte puternică, m-a bătut deja o dată anul acesta la Paris, are un serviciu foarte bun şi foarte puternic, trebuie să returnez bine şi să mă mişc şi mai bine. De fapt, trebuie să îmi fac jocul meu.
Mă simt destul de bine fizic, a fost vorba de o entorsă uşoară totuşi în meciul cu Bouchard. Voi fi aptă de joc miercuri şi cu siguranţă voi da totul pentru a ajunge spre finala turneului de la Bucureşti. Sunt pregătită să joc cinci meciuri în cinci zile, am destule meciuri în picioare, sunt puternică din punct de vedere fizic şi am mai jucat în acest ritm, nu doar o dată. Mi-aş dori să fim în primele opt toate româncele. O finală între românce ar fi cel mai frumos lucru pentru noi, pentru spectatori şi pentru turneu", s-a destăinuit Simona.
Tenisul îţi formează caracterul
Cea mai în formă jucătoare din România a susţinut că "tenisul este un sport foarte frumos, care îţi formează caracterul. Este un sport dificil, costisitor, necesită multă muncă şi seriozitate. Trebuie să îţi respecţi strict programul zilnic şi să îţi doreşti foarte mult să îl practici, să performezi şi să te simţi bine pe teren."
Planuri de viitor
Simona Halep a mărturisit şi ce îşi doreşte să facă în viitor: "Vreau mult mai mult în tenis. Visul meu este să ajung şi mai sus. Este superb să joci pentru ţara ta şi sper să fiu şi mai sus, sper să ajung aproape de Nadia, Hagi şi Năstase. Eu sunt un produs sută la sută la românesc, întotdeauna m-am antrenat în ţară şi cu siguranţă tot aici voi rămâne şi pe viitor."