Simona Halep, calificare frumoasă în finala turneului WTA de la Praga (video)
alte articole
Una dintre semifinalele tabloului principal de simplu ale turneului WTA de la Praga le-a avut ca protagoniste pe sportivele românce Simona Halep (28 ani, 2 WTA) şi Irina Begu (29 ani, 82 WTA), un meci frumos, terminat până la urmă cum era şi de aşteptat cu victoria fostei număr unu mondial.
Constănţeanca, cap de serie numărul unu la această competiţie, şi-a adjudecat prezenţa în ultimul act al circuitului dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după o oră şi 31 de minute de joc efectiv, cu scorul de 7-6 (3), 6-3.
Halep era văzută ca favorită în acest duel, după ce Begu cedase şi celelalte şase confruntări directe de până acum.
În primul set Begu a fost mai periculoasă după ce a reuşit un prim break desprinzându-se la 5-3. Dar talentul lui Halep şi-a pus amprenta , cea din urmă revenind superb la 5-5, pentru ca apoi să se impună în tiebreak cu 7-2.
Setul al doilea a fost dominat clar de tenismana de la malul Mării Negre. A avut avantaj 2-0 şi 3-1, Begu a egalat 3-3, dar a cedat până la urmă cu 6-3.
Begu se calificase în semifinale după ce trecuse de spaniola Sara Sorribes Tormo cu 6-2, 4-6, 6-2.
În finală Simona Halep o va întâlni pe belgianca Elise Mertens, a treia favorită, care a dispus de Kristyna Pliskova (Cehia), cu 7-5, 7-6 (4).
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 14.000 de dolari şi 180 de puncte WTA, în timp ce Begu va primi 8.035 dolari şi 110 puncte WTA.