Simion susţine că un consilier prezidenţial l-a sunat pentru a vota Guvernul Veştea / Reacţia lui Nicuşor Dan

Nicuşor Dan
Redacţia
25.06.2026
Nicuşor Dan
Redacţia
25.06.2026

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri seara, într-un interviu pentru Gândul.ro, că luni seara, la ora 21.15, înainte de votul în plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veştea, care nu a întrunit numărul minim de 233 de voturi pentru a putea fi instalat, a fost sunat de un consilier al lui Nicuşor Dan. Simion nu a precizat numele consilierului prezidenţial.

„M-a sunat un consilier prezidenţial, dar nu a confirmat în vreun fel că Nicuşor Dan este de acord să fim parte a puterii. «E un lucru bun ca voi să votaţi» (ar fi spus consilierul, n.r.). Lamentabil... Şi, după, vine Sorin Grindeanu şi îi zice lui Becali că Simion i-a zis preşedintelui… Nu, dar astea sunt nişte afirmaţii necinstite lansate în spaţiul public şi tocmai de asta a fost şi conferinţa mea”, a declarat George Simion.

Într-o reacţie pentru Digi24, Palatul Cotroceni a transmis că preşedintele Nicuşor Dan nu are cunoştinţă despre o astfel de conversaţie.

„Presedintele României nu are cunoştinţă despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca şeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuţii cu reprezentanţi ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obţinerii unei majorităţi parlamentare”, a transmis administraţia prezidenţială.

Ulterior, întrebat la Cluj dacă îl va demite pe consilierul care l-a sunat pe Simion, Nicuşor Dan a răspuns, miercuri seară, scurt: „Dacă!”, referindu-se la incertitudinea privind existenţa convorbirii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos