Silaghi: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi deschisă într-o lună, cu restricţii de viteză
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a declarat joi că autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi deschisă într-o lună, cu restricţii de viteză de aproximativ 100 km/h şi că valoarea amenzilor aplicate până acum a ajuns la 14,5 milioane lei.
"Circulaţia pentru public va fi deschisă într-o lună, dar în tot acest timp amenzile aplicate constructorilor curg. Se vor aplica 75.000 de lei pe zi, până la momentul actual valoarea amenzilor a ajuns la 14,5 milioane lei", a spus Silaghi, prezent pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti pentru a verifica stadiul lucrărilor.
De asemenea, directorul CNADNR, Mihail Başulescu, a precizat că, după ultimele calcule, autostrada va fi deschisă pe 1 august, dar recepţia finală va fi făcută mai târziu.
Până la recepţia finală, pe autostradă se va circula cu restricţie de viteză de aproximativ 100 km/h.