Sfaturi pentru menţinerea unei băi curate şi sănătoase
alte articole
Când aţi făcut ultima dată curat în baie? Întotdeauna amintiţi-vă că o igienă excelentă este esenţială pentru menţinerea unei băi curate şi fără pericole pentru sănătate.
Dacă aţi cam lâncezit în ultimul timp, este foarte probabil că bacteriile şi germenii să fi început deja să răspândească vreo boală de la un membru al familiei la altul. Ceea ce mulţi oameni nu-şi dau seama, însă, este faptul că cheia pentru o baie curată este o persoană curată.
Factori cum ar fi modul în care faceţi duş, modul în care vă uscaţi după un duş şi chiar modul în care trageţi apa sunt foarte importanţi.
Uscarea
Dacă aveţi prostul obicei de a folosi acelaşi prosop cu membrii familiei sau cu colegii de cameră, renunţaţi rapid la el. Bineînţeles că economisiţi câţiva leuţi prin faptul că aveţi mai puţine rufe de spălat sau prin faptul că nu sunteţi nevoit să mergeţi la spălătorie de multe ori, dar veţi sfârşi probabil prin a plăti mai mulţi bani pentru medicamente şi asigurări de sănătate. Aveţi încredere în noi când vă spunem că o alternativă mult mai sănătoasă (şi mai ieftină pe termen lung!) este că fiecare să aibă propriul prosop.
De ce, vă întrebaţi? Prosoapele pot ajuta la răspândirea bolilor şi infecţiilor. De fapt, este unul dintre cele mai frecvente riscuri pentru sănătate din băi. Organismelor care reprezintă pericole pentru sănătate, cum ar fi bacteri, ciuperci şi viruşi, le place căldura şi umiditatea din prosoapele de baie. Ele prosperă în aceste tipuri de condiţii. Fiul sau fiica dvs s-a molipsit de răceala urâtă care bântuie prin şcoală? Dacă copiii dumneavoastră folosesc acelaşi prosop, atunci nu va dura mult până când întreaga gospodărie va fi acaparată de răceală şi gripă.
Tronul
Regi şi regine ... Trageţi apa cu capacul de la toaletă lăsat? Sau trageţi apa cu capacul de la toaletă ridicat? Probabil că nici nu v-aţi gândit la asta până acum. Sau probabil că nu aţi ştiut că există o modalitate corectă sau greşită de a trage apa! Nu vă condamnăm. Şi cu siguranţă nu vă vom detrona. Înţelegem că nu este o decizie despre care aţi crezut că ar putea fi periculoasă pentru bunăstarea voastră.
Adevărul este că dacă trageţi apa cu capacul ridicat, în esenţă permiteţi miilor de picături minuscule de apă să iasă din vasul de toaletă şi să intre în aerul din baie. De ce este un astfel de lucru rău? Ţineţi-vă bine. În aceste picături minuscule se află bacterii periculoase, cum ar fi e-coli din urină sau fecalele pe care le-aţi eliberat în vasul de toaletă.
Dacă aveţi o baie mică, şansele sunt mari ca să aveţi o etajeră plină cu articole de toaletă, cum ar fi săpun, periuţe de dinţi şi alte elemente cu care intraţi zilnic în contact direct, iar acestea vor fi, din păcate, acoperite de e-coli. Deci, dacă nu vreţi să consumaţi e-coli pentru micul dejun, atunci dvs şi familia dvs trebuie să vă dezvoltaţi bunul obicei de a trage apa cu capacul de la toaletă lăsat, pentru a opri bacteriile din picăturile de apă să zboare în aer şi pentru a menţine e-coli doar în vasul de toaletă.
Cântând sub duş
Sunteţi dornic să vă evidenţiaţi aptitudinile vocale sub duş, aşa că intraţi iute sub capul de duş şi sub apa caldă? Ar trebui să vă gândiţi de două ori pentru că este următoarea problemă din majoritatea băilor. Dacă nu curăţaţi capul de duş în mod regulat, atunci ar trebui să lăsaţi apa să curgă timp de câteva minute înainte de a utiliza capul de duş pe post de microfon.
Sincer, când a fost ultima dată când aţi curăţat capul de duş (dacă l-aţi curăţat vreodată)? Este un risc uitat foarte uşor, dar asta nu schimbă faptul că tot felul de microbi se ascund sub capul de duş.
Conform studiilor efectuate de Universitatea din Colorado, niveluri ridicate de microorganisme şi bacterii vii trăiesc în apa care iese din capete de duş care nu sunt curate. Acestea sunt chiar mai murdare decât apa care se scurge în timpul duşului!
Microorganisme, virusuri, ciuperci, bacterii şi tot felul de agenţi patogeni prosperă în astfel de condiţii de întuneric, umezeală şi căldură. Deci data viitoare când sunteţi un pic prea dornic să cântaţi sub duş, sperăm că vă veţi aminti de sfatul nostru.
A aerisi sau a nu aerisi
Aveţi destulă ventilaţie în baie? Dacă nu, e timpul să investiţi într-un ventilator de evacuare. O lipsă de ventilaţie combinată de multe ori cu condiţiile umede, calde şi închise din baie pot produce mucegai, şi de multe ori aşa se întâmplă.
De fapt, daţi mucegaiului aproximativ 24-28 de ore şi se va înmulţi fără probleme. Şi încă cum. Genul de mucegai care creşte în baie are o varietate de culori şi se poate dezvolta pe orice suprafaţă, dar nu este vizibil cu ochiul liber.
Sporii de mucegai sunt deosebit de periculoşi pentru persoanele care suferă de astm sau alte probleme respiratorii şi pot declanşa astm la copiii mici. Deci, ca o regulă de bază, porniţi ventilatorul dvs. în timp ce faceţi duş şi lăsaţi-l să funcţioneze încă 20 minute atunci când vă uscaţi şi vă hidrataţi.
Ce se întâmplă dacă nu aveţi un ventilator de evacuare? Tot ce trebuie să faceţii este să deschideţi puţin uşa, acest lucru făcând diferenţa dintre o baie curată şi un mediu potenţial periculos.
Familiile americane încearcă din ce în ce mai mult să ducă o viaţă sănătoasă prin dietă şi exerciţii fizice. E timpul să deschidem calea pentru un viitor mai sănătos pentru familia noastră prin prevenirea riscurilor pentru sănătate din propriile băi.
1st Class Cleaning este specializat în curăţarea ecologică în zona New York Metro.