Sever Voinescu: Legea alegerilor propusă de USL este o lege făcută pe sondaje

Epoch Times România
17.05.2012

Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, a declarat joi, în cadrul unei dezbateri, că Legea privind sistemul de vot uninominal majoritar a fost şi este o lege "făcută pe sondaje".

 

"Marţi această lege se votează. Este o decizie politică luată de USL. Deciziile politice sunt încăpăţânate, nu ţin seama de raţionamente şi argumente", a spus democrat liberalul.

El a ţinut să precizeze că "de multe ori" legile nu sunt pentru "cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte".

Sever Voinescu a mai ţinut să precizeze că sistemul de vot propus este integral "opera USL".

Pe de altă parte, deputatul PNL Mihai Voicu a spus că sistemul de vot propus de USL are legătură cu PDL şi cu dispariţia din parlament a acestui partid.

În opinia sa, nu există sisteme electorale perfecte, iar modificarea la legea electorală ar trebui făcută cât mai repede.

"Până acum o săptămână şi jumătate, ţara a fost condusă de minoritari. Până şi sistemele proporţionale pot duce la lucruri criticabile", a spus Voicu, care a dat ca exemplu în acest sens Belgia, care nu a avut Guvern un an şi jumătate prin sistemul proporţional, dar şi Grecia, a cărei criză afectează direct România.

"Sistemul majoritar crează guverne majoritare", a spus liberalul.

El a mai afirmat că nu vor fi modificate circumscripţiile electorale anterioare, întrucât au existat reprezentanţi aleşi în acestea din toate partidele.

"Cred că păstrarea colegiilor actuale reprezintă un răspuns onest. Sistemele majoritare scot extremiştii din parlament", a mai spus Voicu.

El consideră că nu este vorba de o reformă electorală, ci de o modificare la legea electorală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor