Seria incidentelor din spitale continuă. Pacienţi evacuaţi de la secţia ATI a Sf. Pantelimon din cauza fumului

. (Epoch Times România)
Ana Ion
31.01.2021
. (Epoch Times România)
Ana Ion
31.01.2021

La doar două zile de la incendiul de la „Matei Balş”, un nou incident a avut loc într-un important spital din Capitală. Doi sau trei pacienţi au fost evacuaţi la Spitalul „Sf Pantelimon” dintr-un corp de clădire după ce fumul a cuprins un salon.

În salonul de terapie intensivă erau trei pacienţi, care au fost evacuaţi şi nu au fost afectaţi, potrivit managerului spitalului. Acesta a relatat pentru G4Media că a fost vorba despre un neon care nu a mai funcţionat şi a început să scoată fum, dar nu a fost vorba de flacără.

„La Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului 'Sfântul Pantelimon' din Bucureşti, în această seară, în jurul orei 20:15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără. Preventiv, cei doi pacienţi au fost mutaţi în alt salon pentru a se schimba tubul de neon. Nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului”, a anunţat ulterior, într-un comunicat, Spitalul Sfântul Pantelimon.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos