Sergiu Litvinenco: Igor Dodon este un preşedinte slab, fără caracter şi credibilitate
alte articole
”Cu câteva luni în urmă, Dodon prezenta 'scenarii' cum se va gestiona criza COVID-19. Acum că situaţia este atât de gravă a luat apă în gură. În schimb ne prezintă 'scenarii' referitoare la situaţia politică” din Republica Moldova, constată deputatul PAS Sergiu Litvinenco.
Parlamentarul susţine că Dodon vrea să inoculeze ideea că este sigur pe el şi ţine lucrurile sub control. Dar este fals. „Este un preşedinte slab, fără caracter şi fără credibilitate. Lumea nu mai este în siguranţă cu el.”
Ca şi în cazul ”scenariului” referitor la criza de COVID-19, foarte curând Igor Dodon nici despre ”scenariile politice” nu va mai vorbi menţionează Sergiu Litvinenco, ţinând să sublinieze că toate scenariile preşedintelui au un singur final – la toamnă ţara va fi eliberată de Dodon şi de „gaşca lui oligarhică”.
Expertul de la Transparency International Moldova Veaceslav Negruţă consideră că „guvernarea govIDioasă a lui Dodon” trebuie readusă la tema Covid-19 fiind responsabilizată în fiecare zi pentru statistica dezastruoasă înregistrată, urmare a (ne)gestionării crizei din martie până în prezent. „Toate falsurile debitate de autorităţi la alte teme doar distrag.”
La 1 iunie R. Moldova era în creştere la cazuri confirmate, fiind prima ţară în regiune la număr de decese la un milion de locuitori (şi cumulativ, şi cazuri noi).