Serena Williams scoasă din joc la New York (Cincinnati)

Sportiva americană Serena Williams (locul 9 WTA), favorită 3, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 1.950.079 dolari, ce are loc anul acesta la Flushing Meadows, New York. Performera acestei eliminări este grecoaica Maria Sakkari, care a trecut de deţinătoarea celor 23 de titluri de Mare Şlem cu scorul de 5-7, 7-6 (7/5), 6-1.
Maria Sakkari se va confrunta în sferturile de finală cu britanica Johanna Konta, cap de serie 8, care a dispus în două seturi - 6-4, 6-2 -de rusoaica Vera Zvonareva, o altă revelaţie a acestui sezon.
Serena Williams, considerată de unii cea mai bună sportivă de tenis din toate timpurile, încearcă să obţină al 24-lea titlu de Mare Şlem la ediţia din acest an a US Open, pentru a egala recordul deţinut de Margaret Court.
La New York, Serena a închiriat o casă pentru a nu contracta virusul Wuhan: "Vreau să fiu aici, dar am probleme reale de sănătate. Nu am vrut să fiu cazată la hotelul oficial deoarece am probleme cu plămânii şi am simţit că ar fi un risc pentru mine personal. Într-o casă am mai mult control, nu există cameriste, nimic de genul ăsta. Aveam nevoie să mă liniştesc psihic pentru a putea performa la New York".