Senatul american trece o lege împotriva companiilor energetice ale Rusiei, amână votul asupra unor sancţiuni drastice
alte articole
O comisie a Senatului Statelor Unite a aprobat miercuri o lege care vizează companiile ruse din sectorul energetic şi stimularea NATO, dar a amânat votarea, probabil până anul viitor, a unor măsuri draconice pentru a pedepsi Moscova pentru presupusa intervenţie în alegerile din 2016 din SUA.
Comisia pentru Relaţii Externe al Senatului a aprobat „Cooperarea pentru securitatea energetică cu partenerii aliaţi în Europa”, care prevede sancţiuni asupra entităţilor care sprijină proiectul Nord Stream 2 din Rusia, încurajează ţările membre NATO să nu cumpere gaz rusesc şi să accelereze exporturile de gaze naturale lichefiate din SUA.
Votul a trimis automat legea în Senat, dar nu se ştie când va fi supusă la vot în camera superioară controlată de republicani.
Membrii Congresului, inclusiv unii dintre colegii republicani ai lui Trump, au forţat Casa Albă să ia o poziţie mai dură împotriva Rusiei în legătură cu presupusul amestec în alegeri, anexarea Crimeei şi sprijinirea regimului Assad.
De asemenea, Comisia pentru Relaţii Externe a aprobat legea privind securitatea şi diversificarea energiei europene, îndrumând Departamentul de Stat să acorde prioritate asistenţei pentru dezvoltarea infrastructurii energetice în Europa.
Senatul american a adoptat o lege care ar impune Departamentului de Stat să stabilească dacă Rusia ar trebui desemnată sponsor al terorismului, precum şi o procedură care necesită aprobarea Congresului dacă preşedintele american încearcă să se retragă din NATO.
Însă Comisia nu a amânat votul asupra legii Apărării Securităţii Americane - Kremlin Aggression Act, propusă în 2019, cunoscută sub numele de DASKA, introdusă în februarie. Obiectivele sancţiunilor DASKA ar include: băncile ruseşti care susţin eforturile de amestec în alegerile străine; sectorul cibernetic al Rusiei; noua datorie suverană şi persoanele suspecte de„facilitarea activităţilor ilicite şi corupte, direct sau indirect, în numele (preşedintelui rus Vladimir) Putin”.
DASKA ar impune mai multe măsuri stricte sectorului petrolier şi gazifer al Rusiei.