Selecţionerul Serbiei pune pe planul secund rezultatul în jocul cu Spania
alte articole
Noul selecţioner al Serbiei, Sinişa Mihajlovic, a declarat că rezultatul amicalului cu Spania de sâmbătă, din oraşul elveţian Saint Gallen, nu este prioritar, dar acest lucru nu trebuie să demobilizeze jucătorii.
Mihajlovic debutează ca selecţioner în amicalul cu Spania, după care Serbia va mai juca cu Franţa (Reims) şi Suedia (Stockholm) înainte de starul preliminariilor CM 2014 din septembrie.
"În acest moment, rezultatul este pe plan secundar, dar asta nu înseamnă că mergem acolo să pierdem. Aceste meciuri ne vor servi pentru a ne întări experienţa internaţională, pentru că avem mulţi jucători tineri. Trebuie să vedem cum şi pe câţi putem conta şi ce trebuie să corectăm. Avem mult de lucru şi puţin timp", a declarat Mihajlovic, care a preluat naţionala pe 21 mai, pentru presa sârbă.