Şeful Poliţiei Comunitare a Capitalei, luat la audieri într-un dosar de proxenetism
alte articole
Ion Ţincu, şeful Poliţiei Comunitare a Municipiului Bucureşti, este audiat, luni, la Poliţia Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de proxenetism, au relatat surse din poliţie pentru Mediafax.
Anchetatorii au făcut cinci percheziţii şi au eliberat 11 mandate de aducere la audieri într-un dosar în care este implicată o grupare de proxeneţi.
Autorităţile se aflau pe urma unei reţele din Bucureşti care plasa prostituate la hotelurile de lux din Capitală, pentru clienţi cu funcţii importante, au precizat sursele citate.
Conform surselor, Ion Ţincu a fost luat de anchetatori de acasă în baza mandatului de aducere emis pe numele său, calitatea lui în dosar fiind aceea de martor.
Ancheta în acestor dosar este efectuată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, aceasta fiind coordonată de procurorii Parchetului Judecătoriei Sector 5.