Şeful diplomaţiei americane va vizita Germania, Slovacia şi Ungaria la mijlocul lunii februarie

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, va călători în Germania, Slovacia şi Ungaria în perioada 13–16 februarie pentru a participa la Conferinţa de Securitate de la München şi pentru a purta discuţii bilaterale cu omologii săi pe o serie de subiecte, inclusiv energie şi angajamentele în cadrul NATO, a anunţat luni Departamentul de Stat al SUA.
Marco Rubio se va afla la Bratislava pe 15 februarie, urmând ca apoi să se deplaseze la Budapesta pe 16 februarie.
„La Bratislava, secretarul Rubio se va întâlni cu membri-cheie ai guvernului slovac pentru a avansa interesele comune de securitate regională, a consolida cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare şi al diversificării energetice şi a sprijini modernizarea militară a Slovaciei şi angajamentele sale în cadrul NATO”, a precizat Departamentul, potrivit TVP World.
La Budapesta, şeful diplomaţiei americane se va întâlni cu „oficiali maghiari de rang înalt pentru a consolida interesele bilaterale şi regionale comune ale Washingtonului, inclusiv angajamentul nostru faţă de procesele de pace pentru soluţionarea conflictelor globale şi faţă de parteneriatul energetic dintre SUA şi Ungaria”.