Documente explozive dezvăluie legăturile lui Jeffrey Epstein cu industria crypto

Milioane de documente legate de Jeffrey Epstein au scos la iveală legăturile acestuia cu cele mai înalte niveluri ale industriei criptomonedelor.
Documente publicate săptămâna trecută de Departamentul de Justiţie al SUA, citate de The Guardian, arată că Epstein a finanţat „principala casă şi sursă de finanţare” pentru bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, în primele sale etape de dezvoltare; de asemenea, el a investit 3 milioane de dolari în Coinbase în 2014, cea mai mare bursă de criptomonede din SUA, şi a emis în acelaşi an un cec către Blockstream, o companie importantă de tehnologie axată pe bitcoin.
Ambele startup-uri crypto au acceptat investiţiile lui Epstein în 2014 – la şase ani după condamnarea sa din 2008 în Florida pentru solicitarea de prostituţie de la un minor.
În pofida discuţiilor din comunităţile crypto online privind necesitatea unei asumări a responsabilităţii la nivel de sector în urma dezvăluirilor din dosarele Epstein, majoritatea actorilor din industrie anticipează puţine consecinţe pentru companiile crypto sau pentru sector în ansamblu.
Unii îl văd pe Epstein ca pe un „investitor sceptic”, care s-a retras prematur din investiţiile sale în criptomonede; alţii merg până la a susţine că Epstein ar fi încercat să „submineze bitcoinul”.
Banii controversaţi ai Coinbase
Companiile crypto care au beneficiat de investiţiile lui Epstein au crescut până au devenit giganţi de miliarde de dolari, în special Coinbase, care s-a listat la Nasdaq în 2021 şi al cărei cofondator, Brian Armstrong, a influenţat puternic reglementarea criptomonedelor în Statele Unite.
Investiţia lui Epstein din 2014 în Coinbase a fost intermediată de evanghelistul crypto Brock Pierce, fost actor copil şi cofondator al Tether, cel mai mare emitent de stablecoins din lume, un tip de criptomonedă a cărei valoare este, de regulă, legată de o monedă naţională.
Documente publicate de Departamentul de Justiţie arată că Fred Ehrsam, cofondator al Coinbase care a coordonat strângerea de fonduri, a comunicat cu Pierce în legătură cu investiţia lui Epstein în companie şi a încercat să se întâlnească cu Epstein „dacă este convenabil”. Alte documente sugerează că Epstein şi-a vândut jumătate din acţiuni către firma lui Pierce, Blockchain Capital, pentru 15 milioane de dolari în 2018.
O purtătoare de cuvânt a Coinbase a refuzat să comenteze, iar Pierce nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
Sprijinirea bitcoinului
Finanţarea de către Epstein a dezvoltării bitcoinului a fost legată de rolul său de donator al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). De-a lungul a 20 de ani, MIT a acceptat peste 800.000 de dolari de la Epstein, care a facilitat, de asemenea, donaţii de peste 7 milioane de dolari din partea altor persoane foarte bogate.
În corespondenţe din 2015 dintre Joichi Ito, pe atunci director al Media Lab-ului MIT, un institut de cercetare axat pe tehnologie, şi Epstein, Ito a scris că „fondurile-donaţie” ale lui Epstein au fost folosite pentru a „susţine financiar” lansarea Digital Currency Initiative, o ramură a laboratorului însărcinată cu cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor crypto open-source; în acelaşi schimb de e-mailuri, Ito a explicat că rolul laboratorului era acela de „principală casă şi sursă de finanţare” pentru bitcoin. Digital Currency Initiative nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
În 2014, Ito a intermediat investiţia lui Epstein în Blockstream, care dezvoltă soluţii tehnologice axate pe bitcoin. Epstein a realizat o investiţie timpurie de 500.000 de dolari în companie printr-un fond de investiţii pe care îl deţinea împreună cu Ito. Corespondenţa prin e-mail arată că cei doi cofondatori ai Blockstream, Adam Back şi Austin Hill, au fost invitaţi de Epstein la o întâlnire în St Thomas, în apropiere de Little Saint James, insula privată deţinută de Epstein.
Pe Twitter, Back a susţinut că Blockstream l-a înţeles pe Epstein ca fiind un „partener limitat în fondul lui Ito”, care ulterior s-a retras din Blockstream „din cauza unui potenţial conflict de interese şi a altor preocupări” – ceea ce înseamnă că „Blockstream nu are nicio legătură financiară, directă sau indirectă, cu Jeffrey Epstein sau cu averea acestuia”.
În comunicări cu un investitor italian, Epstein nota că îl „place” pe Back. Hill a continuat să comunice cu Epstein până în 2017, interesându-se de „prietenul” său după o furtună din Caraibe.
„Doar verific dacă insula ta este în regulă”, se arată în subiectul schimbului de e-mailuri.
Reprezentanţii Blockstream şi Hill nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
E-mailurile lui Epstein stârnesc reacţii slabe în industria crypto
Luke Dashjr, un contributor timpuriu la dezvoltarea bitcoinului şi al Blockstream, a cerut ca Adam Back să demisioneze din funcţia de CEO al Blockstream din cauza legăturilor cu Epstein. Într-un interviu, Dashjr a spus că interesul lui Epstein pentru bitcoin – mai precis „încercările sale de a submina” reţeaua bitcoin, companiile aflate la început şi dezvoltatorii – a fost un semn că „oamenii răi caută adesea să distrugă ceea ce este bun”.
Charlotte Fang, fondatoarea Remilia, care produce NFT-uri şi alte forme de artă bazate pe crypto, a declarat că „doar oamenilor neserioşi le-ar putea păsa” de investiţia lui Epstein în bitcoin şi Coinbase; în cazul celei din urmă, „doar cei lipsiţi de educaţie financiară” ar presupune că acesta ar fi avut „vreo influenţă asupra direcţiei” bursei, având în vedere că investiţia sa de ordinul milioanelor de dolari a reprezentat o mică parte din runda de finanţare a Coinbase.
„Bitcoin este o tehnologie descentralizată care nu a necesitat finanţare, iar Epstein a fost, în mod evident, un investitor sceptic, care a intrat mai târziu decât mine şi a ieşit mai devreme decât ar fi trebuit”, a spus Fang.
„În general, consumatorii de retail nu îşi vor schimba obiceiurile” în privinţa criptomonedelor ca urmare a acestei recente publicări a dosarelor Epstein, a declarat Kadan Stadelmann de la Komodo, o platformă crypto.
Practicile investitorilor, inclusiv dependenţa lor de relaţii pentru a obţine finanţări, vor rămâne probabil neschimbate, a adăugat el. Unele burse crypto concurente ar putea câştiga noi clienţi care părăsesc Coinbase în urma acestor noi acuzaţii, a presupus el – atât timp cât aceste burse nu au acceptat bani din „surse similare, dubioase”.
În ceea ce priveşte motivul pentru care Epstein era atât de interesat de crypto şi, în special, de Coinbase, „este posibil ca Epstein să fi fost atras de perspectivele de listare publică ale Coinbase”, a spus el.
Capacităţile tehnologice ale criptomonedelor ar fi putut juca, de asemenea, un rol în interesul lui Epstein pentru acest sector, a declarat Antulio Rosales, profesor la Universitatea York, care studiază criptomonedele.
„Există posibilitatea ca el să fi văzut pieţe lipsite de orice angajamente etice şi de presiuni ale normelor sociale şi ale legii înseşi”, a spus acesta.