Iurie Leancă a asigurat ambasadorii UE că integrarea europeană rămâne prioritatea numărul unu a noului Guvern
Prioritatea numărul unu a Guvernului Republicii Moldova rămâne a fi integrarea europeană. Despre aceasta a declarat marţi în cadrul primei întrevederi cu Ambasadorii statelor UE, acreditaţi în Republica Moldova, noul premier Iurie Leancă. Potrivit serviciului de presă al Guvernului, Leancă a menţionat că în acest scop, Executivul este determinat să continue implementarea agendei europene şi să accelereze dialogul cu UE astfel încât, până la Summit-ul de la Vilnius, să fie finalizate toate etapele de negocieri pe subiectele prioritare privind integrarea europeană, inclusiv privind Acordul de Liber Schimb şi realizarea condiţionalităţilor Planului privind liberalizarea regimului de vize.
Premierul a exprimat gratitudinea partenerilor Republicii Moldova pentru faptul că au manifestat un mare interes faţă de evenimentele ce au avut loc în ţara noastră şi au contribuit la ameliorarea crizei politice, transmite ”Infotag”.
Iurie Leancă a comunicat partenerilor despre priorităţile pe care şi le-a propus Guvernul pentru perioada ce urmează, menţionând importanţa consolidării echipei guvernamentale, dar şi asigurarea unei comunicări eficiente în interior, între Guvern şi Parlament, dar şi între Guvern şi partenerii de dezvoltare, societatea civilă, mediul de afaceri etc., pentru a realiza obiectivele propuse.
"În acest context, sprijinul Dvs. şi al ţărilor, pe care le aveţi onoarea să le reprezentaţi, este extrem de important şi valoros pentru Republica Moldova", a declarat Iurie Leancă.
Prim-ministrul i-a asigurat pe diplomaţi de faptul că, atât Domnia sa, cât şi membrii întregii echipe guvernamentale, sunt deschişi pentru comunicare şi cooperare şi s-a arătat încrezător că, doar prin eforturi conjugate, se va reuşi o performanţă notabilă care să aducă beneficii populaţiei Republicii Moldova.
Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel a adresat felicitări cu ocazia învestirii noului Guvern al Republicii Moldova, exprimându-şi speranţa că stabilitatea politică instaurată în Republica Moldova va fi una durabilă şi va asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare continuă a societăţii, promovarea reformelor şi implementarea standardelor europene în ţara noastră.
Ambasadorii au apreciat faptul că autorităţile Republicii Moldova menţin vectorul pro-european, orientat spre democratizarea şi modernizarea societăţii, şi au exprimat disponibilitatea deplină de a susţine şi în continuare ţara noastră în acest sens.