Sebastian Ghiţă, prins de poliţia din Belgrad. Fostul deputat riscă închisoare şi la sârbi

Sebastian Ghiţă a fost prins şi reţinut joi noaptea în Belgrad. În momentul în care a fost găsit, Ghiţă s-a legitimat cu documente false, cu însemne ale unui stat din Uniunea Europeană.
Loredana Diacu
14.04.2017

alte articole

Sebastian Ghita (IGPR)
Loredana Diacu
14.04.2017

UPDATE: Curtea Supremă din Serbia a decis plasarea în arest a lui Sebastian Ghiţă pentru două luni, în vederea extrădării, anunţă agenţia de presă Tanjug, citată de News.ro.

Anterior, procuratura din Belgrad a decis reţinerea lui Ghiţă pentru 48 de ore pentru posesie de documente falsificate.

* * *

UPDATE: Cei ce-l aşteptau pe Sebastian Ghiţă cât mai curând în ţară vor mai avea de aşteptat. Reţinut de poliţia sârbă, Ghiţă va fi judecat de o instanţă sârbească pentru prezentarea de acte de identitate false, potrivit mass-media sârbe.

Procesul ar urma să înceapă cel mai târziu peste o lună de zile, au declarat, pentru Agerpres, oficiali de la Belgrad, Ghiţă riscând închisoare de la 6 luni la 3 ani.

* * *

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost reţinut, în cursul nopţii de joi spre vineri, în Serbia, fiind acum în custodia poliţiei din Belgrad, urmând să fie extrădat. Procedurile în vederea extrădării vor fi demarate după ce autorităţile sârbe vor finaliza ancheta privind actele false folosite de fostul deputat, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, la Realitatea TV.

În momentul în care a fost reţinut, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său. Fostul deputat şi-a lăsat barbă şi se îmbrăca diferit, au susţinut surse apropiate anchetei.

Aducerea în ţară a fostului deputat ar putea dura aproximativ o lună, în condiţiile în care România nu are un acord de extrădare cu Serbia, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro.

Capturarea politicianului a fost posibilă după ample investigaţii ale Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi ale Direcţiei de Investigaţii Criminale, informează, la rândul său, Poliţia Română. Pentru a-l prinde pe Ghiţă, poliţiştii români au colaborat cu autorităţile din zece ţări.

"În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian", anunţă IGPR, care precizează că "în momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E"

Reamintim că la jumătatea lunii martie, Hotnews.ro a relatat că Ghiţă, dispărut din 21 decembrie 2016 de sub ochii poliţiştilor care îl filau, ar fi fost localizat în Serbia. Informaţia a fost negată la momentul respectiv de autorităţile române, în frunte cu premierul Grindeanu.

Joi seara, întrebată de ce oficialii, inclusiv premierul Grindeanu, au negat informaţiile potrivit cărora Ghiţă a fost localizat în Serbia, Carmen Dan a răspuns: "Pentru că probabil la acel moment aceasta era realitatea. Eu refuz să cred că autorităţile române au dezinformat", relatează Hotnews.

Mai amintim că pe numele lui Ghiţă - dispărut în decembrie anul trecut de sub nasul poliţiştilor, pe când se întorcea de la un eveniment SRI - au fost emise două mandate de arestare în lipsă. Fostul deputat - un apropiat al lui Victor Ponta - este trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu.

De asemenea, Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, unul vizând vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor