Surse. Dispărutul Sebastian Ghiţă s-ar afla în Serbia. Grindeanu neagă
alte articole
UPDATE: Premierul Grindeanu a susţinut, miercuri, că informaţia potrivit căreia Sebastian Ghiţă ar fi fost localizat în Serbia este eronată şi i-a îndemnat pe poliţişti să îşi facă treaba, relatează Agerpres.
"Se pare că informaţia la cald nu este cea corectă. Nu vreau să intru în amănunte, este treaba dânşilor şi chiar îi îndemn să-şi facă treaba şi să prindă nu doar pe Sebastian Ghiţă, ci pe oricine este declarat fugar şi trebuie să vină să răspundă în faţa legii", a declarat Grindeanu înainte de şedinţa de bilanţ a Ministerului de Interne, la care a participat.
* * *
Dispărut fără urmă pe când se întorcea de la un eveniment SRI, chiar de sub nasul poliţiştilor care-l filau, fostul deputat Sebastian Ghiţă s-ar afla în Serbia, relatează Hotnews, citând surse convergente apropiate anchetei.
Potrivit surselor, Ghiţă ar fi fost vizitat recent de doi colaboratori apropiaţi din România, cu care ar fi discutat despre noi acţiuni de compromitere a şefei DNA. Unul dintre cei ce l-au vizitat pe Ghiţă în Serbia ar fi consultantul politic Dan Andronic (patronul EVZ).
Contactat de hotnews.ro, Andronic a declarat că nu s-a întâlnit cu Ghiţă în Serbia. "Nu m-am întâlnit cu Ghiţă, nu m-am văzut cu Ghiţă de când a plecat. Şi nici nu cred că e în Serbia. E o informaţie falsă. E o tâmpenie."
Potrivit surselor hotnews.ro, Sebastian Ghiţă contează pe bunele relaţii cu premierul Serbiei, Aleksandr Vucici, cu care Victor Ponta s-a vizitat chiar şi după ce n-a mai fost şeful Guvernului. Pe de altă parte, fostul premier a susţinut în repetate rânduri că nu ştie unde se află Sebastian Ghiţă şi că nu a vorbit cu acesta de la dispariţia lui din România.
Publicaţia citată mai informează că cel puţin doi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ar fi plecat în Serbia încă de acum două săptămâni cu scopul de a colabora cu autorităţile sârbe pentru ca Ghiţă să nu părăsească ţara.
Articolul integral poate fi citit aici