Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

"Se poate guverna în 2026 fără Bolojan?" - Nicuşor Dan spune clar că "nu există o altă alternativă"

Nicuşor Dan, Ilie Bolojan, Ionuţ Moşteanu
Andrei Pricopie
29.01.2026
Nicuşor Dan, Ilie Bolojan, Ionuţ Moşteanu
Andrei Pricopie
29.01.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a dat semnalul, într-un interviu acordat Digi24, că nu sprijină debarcarea premierului Ilie Bolojan, subiect intens mediatizat de social-democraţi.

Deşi recunoaşte că actuala coaliţie de guvernare stă mai rău ca percepţie decât în urmă cu şase luni, Nicuşor Dan spune că niciunul dintre partide nu dă semne că ar vrea să încalce protocolul.

Redăm mai jos declaraţiile pe acesta temă, citate de HotNews:

Jurnalist: Aţi declarat de curând că actuala coaliţie stă mai rău.

Nicuşor Dan: Ca percepţie. Nimeni nu dă semne că ar vrea să încalce protocolul, deci mergem înainte.

Jurnalist: V-a cerut PSD plecarea lui Bolojan?

Nicuşor Dan: Nu trebuie să îmi ceară mie. Este un acord politic între patru partide, e foarte bine ca şi-au asumat asta. E politică, oameni care au să îşi plătească poliţie unul altuia, vorbesc de membri, nu de lideri de partid, publicuri foarte diferite. Dincolo de asta, eu văd că această coaliţie funcţionează.

Jurnalist: Este un subiect în coaliţie plecarea lui Bolojan la dorinţa PSD?

Nicuşor Dan: O verbalizează, am şi eu informaţii despre ce se spune în spaţiul public. Dincolo de asta, există un protocol, care spune că până în aprilie 2027 este un premier numit de PNL. Mai departe de atât nu ştiu unde ar putea să meargă.

Jurnalist: Se poate guverna în 2026 fără Bolojan?

Nicuşor Dan: Acum nu există o altă alternativă.

Jurnalist: Cât de inspirată a fost declaraţia premierului despre un guvern minoritar?

Nicuşor Dan: A făcut studii de matematică. În matematică, dacă cineva te întreabă e „posibil”, răspunzi „da, e posibil”. E puţin probabil acum. Dumnealui a răspuns teoretic.

Jurnalist: Dacă problema şi criza se adâncesc, veţi fi chemat să mediaţi. Suntem departe de momentul medierii?

Nicuşor Dan: În chestiuni punctuale am mai mediat între liderii coaliţiei. Săptămâna asta am discutat şi cu Bolojan, şi cu Fritz, şi cu Grindeanu.

Jurnalist: Ce ar trebui să schimbe Bolojan în stil, în acţiune?

Nicuşor Dan: Nu o să vă răspund la întrebarea asta. Multe discuţii de tipul acesta sunt în spatele uşilor închise.

Jurnalist: Sunteţi de acord cu Bolojan că PSD blochează reforme?

Nicuşor Dan: Fiecare din partidele astea are un public şi se întâmplă că publicurile lor îşi doresc altceva. Împreună reuşesc să ating nişte obiective de etapă, cum ar fi OCDE, negocierea PNRR. Aşa e în politică, când partidele care compun coaliţia au opţiuni diferite pe multe teme.

Jurnalist: Nu aţi răspuns despre Bolojan din eleganţă, dar credeţi că ar putea să facă să meargă lucrurile mai bine în relaţia cu PSD?

Nicuşor Dan: Ca fiecare dintre noi, tot timpul e loc de mai bine, dar să o lăsăm în zona asta filosofică. Nu vreau să interferez în relaţiile dintre partidele din coaliţie.

Jurnalist: Agenţiile de rating urmăresc şi stabilitatea politică. Simţiţi preocuparea?

Nicuşor Dan: Desigur. Am contacte, vă daţi seama, cu oameni din sfera asta. Dacă acum şase-şapte luni prima întrebare era „credeţi că puteţi să reduceţi deficitul” şi a doua întrebare era „există stabilitate sau premise de instabilitate”, acum e invers. De deficit lumea este mai mult decât mulţumită faţă de locul de unde am plecat, dar există percepţia că probabilitatea de instabilitate politică este mai mare.

Mult timp, asta ca observaţie generală, liderii politici români spuneau una în ţară, una în străinătate. Eu le spun cu sinceritate, sunt nişte partide care au un istoric, acest istoric le împiedică uneori să ia decizia cea mai rapidă, însă lucrurile progresează.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor