Se cere demisia lui Pop: "Nu m-ar mira ca în curând să creeze şi o Miliţie a Ministerului Educaţiei"
alte articole
Liviu Pop trebuie să demisioneze imediat din funcţie sau să fie demis de premierul Mihai Tudose, susţine vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu, după ce Ministerul Educaţiei i-a ameninţat cu "sesizarea organelor de stat" pe profesorii care folosesc la clasă materiale auxiliare.
"Într-o circulară transmisă peste tot în ţară, care a creat o revoltă fără precedent în rândul corpului profesoral şi pe care o pun la dispoziţia presei, ministerul Educaţiei interzice profesorilor să folosească materialele auxiliare la clase, ba chiar îi ameninţă pe profesorii care fac acest lucru cu „sesizarea organelor de stat”.
„Până la adoptarea procedurilor legale pentru acreditarea şi autorizarea auxiliarelor şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar, este interzisă utilizarea de auxiliare şcolare neaprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale”, precizează aceasta. Circulara se încheie apoteotic: „Precizăm că, în cazul în care nu va fi respectată această obligaţie, Ministerul Educaţiei Naţionale îşi rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate”, îşi exprimă, Leoreanu, indignarea, într-o postare pe Facebook
Deputatul mai acuză, în postarea sa, că circulara ministerului condus de Liviu Pop este "un „ceauşism” fără precedent" şi cere demisia sau demiterea ministrului.
"Nu m-ar mira ca în curând ministrul Liviu Pop să creeze şi o Miliţie a Ministerului Educaţiei, menită să îi sancţioneze şi să-i excludă din învăţământ pe profesorii care nu respectă întocmai regulile impuse de PSD. Gestul este un „ceauşism” fără precedent, iar Liviu Pop trebuie să demisioneze imediat din funcţie sau să fie demis de premierul Mihai Tudose. Fără culegeri, compendii şi alte materiale auxiliare, cum pot face profesorii învăţământ de calitate? Am fost o viaţă profesor de matematică, nici cei mai comozi profesori nu se bazau doar pe manualele de la clasă în procesul de învăţământ.
Înţeleg că scopul PSD este uniformizarea gândirii tinerilor pentru a-i transforma în masă de manevră, dar nu putem reveni la perioada de dinainte 1989. Fără a folosi cuvinte mari, circulara Ministerului Educaţiei este un „ceauşism” fără precedent", concluzionează Leoreanu.