Se ascute lupta la Târgu Jiu: Dan Diaconescu, candidat în colegiul lui Victor Ponta
alte articole
Într-o conferinţă de presă susţinută în studioul OTV, Dan Diaconescu, liderul PP-DD, a anunţat marţi seară că va candida pentru un mandat de deputat la Târgu Jiu, chiar în colegiul în care candidează şi premierul Victor Ponta.
Diaconescu a declarat că USL şi ARD au făcut "blat", adică, în colegiile în care candidează lideri ai unei dintre părţi, cealaltă a desemnat candidaţi "de mucava" şi invers.
Patronul OTV a mai precizat că, pentru a sparge acest blat, a ales să candideze la Camera Deputaţilor în colegiul în care candidează Victor Ponta.
Dan Diaconescu a precizat că, de joi, se va muta la Târgu Jiu, pentru a candida în "cel mai important colegiu din România, cel în care se dă bătălia pentru viitorul premier al României".
"Îmi pare rău pentru cei care credeau că Victor Ponta va fi viitorul prim-ministru", a mai declarat DD.
Pentru Senat, tot din partea PP-DD, va candida Tudor Barbu, colegul său de la OTV, a mai anunţat Dan Diaconescu.
Cei care vor candida din partea partidului la parlamentare semnează un "document" care prevede că, dacă aceştia pleacă din partid când vor fi în Parlament, vor plăti despăgubiri de două milioane de euro, a mai anunţat politicianul.
În acelaşi timp, Diaconescu a precizat că despăgubirile nu vor fi plătite dacă persoana părăseşte Parlamentul.