Schimbările climatice sunt deja simţite în Europa

Jack Phillips
22.11.2012

Ultimul deceniu din Europa a fost cel mai cald din istorie. Într-un raport, Agenţia Europeană de Mediu (sau EEA), a declarat că efectele schimbărilor climatice au început deja să afecteze Europa, iar efectele vor deveni mai severe în viitor.

Raportul a susţinut că în Europa au existat temperaturi medii mai mari, o reducere a precipitaţiilor în regiunile sudice şi o creştere a precipitaţiilor în nordul Europei.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, agenţia a declarat că dacă Europa nu se adaptează, costurile daunelor vor creşte.

"Acest lucru înseamnă că fiecare parte a economiei, inclusiv familiile, trebuie să se adapteze şi să reducă emisiile", a afirmat Jacqueline McGlade, directorul EEA, într-o declaraţie.

Se menţionează în raport că daunele cauzate de fenomenele meteo extreme au crescut de la 11,5 miliarde de dolari în 1980 la 16,6 miliarde de dolari în 2000.

"Ştim că principala creştere a costului pagubelor provocate de dezastrele naturale nu a fost provocată de schimbările climatice ca atare, ci a fost mai mult rezultatul unei creşteri a abundenţei, populaţiei şi infrastructurii din zonele de risc", a declarat André Jo de la EEA, pentru BBC.

"Dar unul dintre mesajele-cheie din raport este că în viitor, date fiind creşterile preconizate în frecvenţa şi intensitatea evenimentelor extreme, ştim că schimbările climatice vor contribui la creşterea costurilor daunelor provocate de fenomenele extreme", a adăugat Jol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor