Săpunaru şi Daniel Niculae au semnat cu Rapid

Foştii internaţionali Cristian Săpunaru şi Daniel Niculae au semnat contractele cu FC Rapid Bucureşti, a anunţat clubul de fotbal pe pagina sa oficială de Facebook.
Cei doi se vor alătura, marţi, echipei antrenate de Cristian Pustai, în cantonamentul din Antalya, în care giuleştenii au plecat luni.
Săpunaru (30 ani) revine în Liga I după ce a jucat la Real Zaragoza şi Elche. El a mai jucat la Rapid în două rânduri, în perioada 2006-2008, şi în 2010, sub formă de împrumut de la FC Porto. Săpunaru şi-a început cariera la FC Naţional, ca atacant, şi a mai evoluat la Callatis Mangalia.
Daniel Niculae (32 ani), produs sută la sută al clubului din Grant, a jucat la Rapid până în 2006, când s-a transferat la Auxerre. Apoi a mai jucat la Monaco, Nancy şi Kuban Krasnodar. A revenit la Rapid la începutul anului 2014, punând umărul la promovarea în Liga I.
Rapid a plecat cu un lot de 19 jucători în acest stagiu de pregătire, portarii Bornescu, Drăghia şi Buchta, fundaşii Sapina, Nicolae Vasile, Cmovs, Josl, Joan Oriol, mijlocaşii Rui Miguel, Kikas, Al. Dan, Joao Coimbra, Cerlincă, Gecov, Edu Oriol şi atacanţii Pancu, M. Martin, Meulens, Benson.
''Lanterna roşie'' a Ligii I va disputa patru partide de verificare, pe 4 februarie cu Lokomotiv Tbilisi (Georgia), pe 7 februarie cu Debreceni VSC (Ungaria), în data de 10 februarie cu FC Dila Gori (Georgia), iar pe 12 februarie cu Volîn Luţk (Ucraina), echipa românilor Eric Bicfalvi şi Florentin Matei.