Săptămâna viitoare, Comisia pentru Securitate va audia reprezentanţii SIS

Ana Chitoroagă
15.03.2012

Comisia pentru Securitate a decis ca săptămâna viitoare să-i audieze pe reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), pe marginea declaraţiilor făcute de Mihail Bergman, postul de televiziunea Publika.

Potrivit Publika.TV, audierile se vor desfăşura cu uşile închise la Comisia de Securitate Naţională.

Această iniţiativă a venit din partea deputatului PLDM Alexandru Cimbriciuc.

Amintim că în interviul acordat pentru Publika TV, reprezentantul special al Transnistriei în Rusia, Mihail Bergman, a vorbit despre implicarea armatei a 14-a în conflictul militar de partea Tiraspolului.

Totodată, a precizat că conducerea Moldovei are nevoie de regiunea transnistreană ca de o gaură neagră prin care să spele miliarde de dolari, concretizând că prin Gazprombank au fost trecute sume fabuloase de bani, chiar şi ai celor care astăzi se află la conducerea Republicii Moldova.

Tot în acest interviu Mihail Bergman s-a referit şi la depozitele de muniţii vechi de 70 de ani de la Cobasna, care consideră că reprezintă un pericol real pentru întreaga regiune – problem care trebuie rezolvată cât mai urgent.

Precizăm că pe 6 martie, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, l-a numit pe Mihail Bergman în funcţia de reprezentant special al Transnistriei în Federaţia Rusă. În timpul guvernării lui Igor Smirnov, această funcţie a fost ocupată de către nora sa, Marina Smirnov, şi de fiul său mai mic, Oleg.

Potrivit agenţiei Novai Reghion, desemnarea lui Bergman este legată de dorinţa lui Şevciuk de a face lumină asupra actelor de corupţie din perioada lui Igor Smirnov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor